Elevii unei şcoli profesionale din Cahul au învăţat despre pericolul dependenţelor şi al viciilor[2026-03-06]de Alexandru BobocElevii Şcolii profesionale nr. 1 din Cahul au învăţat joi despre pericolul dependenţelor şi al viciilor care le pot afecta viaţa, în cadrul unui seminar informativ. Activitate dedicată reflecţiei asupra valorilor morale şi spirituale necesare formării tinerilor s-a intitulat „Libertatea sau dependenţa? Libertatea omului în lumina lui Dumnezeu, între virtute şi patimă”. Invitatul seminarului a fost preotul Valeriu Lazari, profesor de religie şi educaţie pentru societate, care a susţinut o prezentare în faţa elevilor şi a cadrelor didactice despre sensul libertăţii omului în lumina credinţei creştine. Părintele a subliniat că libertatea autentică nu înseamnă libertatea de a face orice, ci capacitatea omului de a alege binele, virtutea şi responsabilitatea în viaţa de zi cu zi. Profesorul de religie a evidenţiat că patimile şi obiceiurile nocive limitează libertatea omului, în timp ce cultivarea virtuţilor, apropierea de Dumnezeu şi trăirea unei vieţi echilibrate conduc spre adevărata libertate spirituală. Reprezentanţii şcolii au apreciat implicarea şi dăruirea preotului Valeriu Lazari, care a oferit tinerilor oportunitatea de a reflecta asupra dezvoltării personale. „Apreciem implicarea dumneavoastră şi contribuţia adusă la promovarea valorilor educaţiei, credinţei şi responsabilităţii în comunitate. Vă mulţumim pentru informaţiile preţioase şi inspiraţia oferită elevilor instituţiei noastre”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 141, Ultimul acces: 2026-09-26 15:09:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1