Un nou volum apărut la Editura Cuvântul Vieţii prezintă personalitatea şi moştenirea spirituală a Sfântului Calinic de la Cernica - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Un nou volum apărut la Editura Cuvântul Vieţii prezintă personalitatea şi moştenirea spirituală a Sfântului Calinic de la Cernica

[2026-02-25]
de Cristian Damian

Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a lansat volumul „Legea Ta cugetarea mea este. Aspecte ale vieţii creştine reflectate în izvoare istorice din secolele XVII-XIX. Studii întru cinstirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”.
Lucrarea a fost realizată de Oana-Mădălina Popescu, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române şi bibliotecar-arhivist la Secţia de Manuscrise – Carte Rară a Bibliotecii Academiei Române.
Studiul a fost realizat în 2025, cu prilejul Anului Centenar al Patriarhiei Române şi anului în care s-au împlinit şapte decenii de la canonizarea Sfântului Calinic de la Cernica.
În prefaţa volumului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, arată că „manuscrisele şi tipăriturile din vechea bibliotecă cernicană, analizate sistematic, revelează nu doar bogăţia intelectuală şi spirituală cultivată de Sfântul Calinic în acea comunitate, ci şi amploarea legăturilor pe care le-a întreţinut cu marile centre ale Ortodoxiei”.
Primele capitole ale cărţii sunt dedicate documentelor ornate cu icoane şi simboluri creştine rare pe acte oficiale, iar în capitolele următoare sunt prezentate manuscrise româneşti ale Psaltirii şi autoportrete ale miniaturiştilor. În final, sunt amintite şi scrieri teologice de factură apologetică, traduse cu binecuvântarea Sfântului Paisie Velicikovski după opere ale unor erudiţi clerici greci.
Volumul poate fi achiziţionat prin intermediul site-ului Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, cartibisericesti.ro şi colportaj.ro, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.29.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 151, Ultimul acces: 2026-09-26 15:12:22