Precum postim de bucate, aşa să postim şi de răutate: Prima seară din Postul Mare la Catedrala din Cluj-Napoca[2026-02-24]de Ştefana TotorceaMitropolitul Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a inaugurat duminică prima dintre serile duhovniceşti organizate în Postul Mare la Catedrala din Cluj-Napoca. „Principala carte de slujbe din perioada aceasta este Triodul, iar această carte ne spune că, precum postim de bucate, aşa să postim şi de răutate, pentru că altfel postul nostru nu are nicio valoare”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. „E foarte importantă rugăciunea, e foarte important faptul că trebuie să ne spovedim bine, să citim Sfintele Scripturi, dar toate acestea le ia Dumnezeu în seamă dacă le iertăm semenilor noştri lucrurile cu care ne-au supărat.” Cale spre Înviere Mitropolitul Andrei a deschis programul serilor duhovniceşti la Catedrala din Cluj-Napoca duminică, 22 februarie 2026, cu o meditaţie despre post şi iertare. Foto: Mitropolia Clujului / Darius Echim La prima seară duhovnicească din post au participat, la fel cum vor face pe tot parcursul primei săptămâni din Postul Mare, profesori, studenţi şi elevi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai şi de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiu, precum şi de la alte facultăţi din oraş. „Postul ţine şapte săptămâni, după care este luminata zi de Paşti, când Domnul Hristos, aşa cum observăm în Icoana Învierii, cu o mână îl scoate pe Adam din iad, iar cu cealaltă pe Eva. Intuim aşadar cât de important este Postul Mare, în care nădăjduim să ne facem mai buni, iar Hristos să ne scoată şi pe noi din iad şi să ne ducă în Rai, în Împărăţia Cerurilor”, le-a spus părintele mitropolit tinerilor participanţi şi profesorilor lor. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a încheiat cu îndemnul la spovedanie sinceră şi curată şi le-a urat post liniştit credincioşilor prezenţi. Răspunsurile la strană au fost date de Corul bărbătesc al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, dirijat de pr. lect. univ. dr. Daniel Mocanu, şi de Corul bărbătesc al Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, dirijat de pr. prof. dr. Petru Stanciu. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a citit rugăciunea specială de dezlegare specifică perioadei de intrare în Postul Mare. Apoi, a avut loc ritualul sărutării păcii, când Arhipăstorul, toţi preoţii şi credincioşii prezenţi şi-au cerut şi dăruit iertare. Program duhovnicesc la catedrală Seminarişti şi studenţi teologi au participat duminică, 22 februarie 2026, la debutul serilor duhovniceşti organizate în Postul Mare la Catedrala din Cluj-Napoca. Foto: Mitropolia Clujului / Darius Echim În prima şi ultima săptămână din Postul Mare, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca intensifică programul de rugăciune prin participarea la slujbele speciale săvârşite în această perioadă, atât la paraclisele şcolilor teologice, cât şi la Catedrala Mitropolitană din municipiu. La finalul fiecărei seri de rugăciune, un invitat special rosteşte un cuvânt de învăţătură, meditând împreună cu cei prezenţi asupra perioadei pregătitoare şi premergătoare sărbătorii Învierii Domnului. Consultă programul săptămânii la Catedrala din Cluj-Napoca aici. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 127, Ultimul acces: 2026-09-27 08:16:40
|
Timp total: 0.22s...
[1]:1