Anul Iancu de Hunedoara: Imaginea marelui erou creştin a fost expusă la Casa de Cultură hunedoreană[2026-02-20]de Cristian DamianImaginea marelui erou creştin Iancu de Hunedoara a fost expusă pe faţada Casei de Cultură hunedorene. Reprezentarea artistică a voievodului transilvănean are o suprafaţă de 37 mp. Demersul inaugurează seria manifestărilor dedicate „Anului Iancu de Hunedoara”. Evenimentul marchează 570 de ani de la victoria de la Belgrad (1456), moment istoric care a întârziat cu aproximativ şapte decenii avansul otoman spre Europa Centrală, dar şi trecerea la Domnul a marelui comandant. „Dorim să promovăm cât mai eficient Hunedoara, iar istoria oraşului, cu a sa figură cât se poate de proeminentă, Iancu de Hunedoara, trebuie exploatată în acest scop”, a transmis Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara, într-o postare pe Facebook. Proiectul, derulat de administraţia locală, va fi susţinut de un amplu program de activităţi culturale şi educative. În agenda manifestărilor sunt incluse lecţii deschise în şcoli despre istoria familiei Corvinilor şi concursuri tematice adresate copiilor şi tinerilor. Legea prin care anul 2026 a fost declarat „Anul Iancu de Hunedoara” a fost promulgată de Preşedintele României în data de 14 ianuarie 2026. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 106, Ultimul acces: 2026-09-27 08:16:11
|
Timp total: 0.04s...
[]:1