La Editura Institutului Biblic a apărut ediţia a doua a volumului de Cântări la Sfânta Liturghie al Sf. Nectarie Protopsaltul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

La Editura Institutului Biblic a apărut ediţia a doua a volumului de Cântări la Sfânta Liturghie al Sf. Nectarie Protopsaltul

[2026-02-05]
de Cristian Damian

La Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române a apărut a doua ediţie a volumului „Cântări la Sfânta Liturghie” al Sfântului Nectarie Protopsaltul.
Ediţia a fost îngrijită şi diortosită de Arhimandritul Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, şi de Cezar Florin Cocuz.
„Lucrarea Cântări la Sfânta Liturghie de Nectarie, Protopsaltul Sfântului Munte Athos, are ca model, suport şi sursă lucrarea intitulată: Nectarie, Protopsaltul Sfântului Munte Athos, Cântări ale Sfintei Liturghii, ediţie realizată, îngrijită şi studiu introductiv de Vasile Vasile”, a explicat părintele arhimandrit în cuvântul introductiv.
Opera profesorului Vasile Vasile reuneşte toate cântările legate de Sfânta Liturghie, traduse sau compuse de renumitul protopsalt Nectarie, grupate din diferite fonduri muzicale şi manuscrise.
„Prin această lucrare, împlinind dorinţa şi rugămintea caligrafului prodromit, ieromonahul Paisie Lambru, cercetătorul Vasile Vasile face şi un mare serviciu Bisericii, deoarece Cântările Sfintei Liturghii deschid această monumentală întreprindere şi necesară restituire a unui important fond de cântări şi în mediile athonite (Studiu introductiv, p. XII)”.
Lucrarea este împărţită în patru secţiuni, primele trei urmărind cântările celor trei Sfinte Liturghii, a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile cel Mare şi a Darurilor înainte-sfinţite. Secţiunea finală este dedicată altor cântări specifice.
Volumul poate fi achiziţionat prin intermediul site-ului Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, cartibisericesti.ro, colportaj.ro şi prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.29.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 166, Ultimul acces: 2026-09-26 16:15:14