Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon a primit vizita Excelenţei Sale Giles Portman, Ambasadorul Marii Britanii şi Irlandei de Nord[2026-02-03]de Ştefana TotorceaÎnaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, a primit marţi, la Reşedinţa Eparhială, vizita Excelenţei Sale Giles Portman, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România. Întâlnirea a oferit prilejul unui dialog cordial privind legăturile spirituale, culturale şi istorice dintre cele două naţiuni. În acest context, Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon a evocat momentul deosebit de important pentru diaspora românească din anul precedent, când, în calitate de reprezentant al Patriarhului României, a participat, la Londra, la ceremonia de intronizare a primului Arhiepiscop Ortodox Român al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Prezenţa Bisericii Ortodoxe Române în Regatul Unit constituie o veritabilă punte spirituală şi un factor de stabilitate pentru numeroşii români care contribuie la viaţa socială britanică, beneficiind de o colaborare armonioasă cu autorităţile locale şi cu Biserica Angliei, a adăugat Chiriarhul Târgoviştei. Dialogul a abordat teme de interes comun, între care: rolul identităţii religioase în apropierea dintre oameni şi naţiuni, soliditatea relaţiilor istorice dintre România şi Marea Britanie, precum şi perspectivele de cooperare în domeniul dialogului intercreştin, al culturii şi al educaţiei, menite să întărească valorile împărtăşite de ambele părţi. La întâlnirea de la Reşedinţa eparhială au participat pr. dr. Ionuţ Adrian Ghibanu, vicar eparhial, Corneliu Ştefan, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Marian Tănase, Prefectul Judeţului Dâmboviţa şi Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgovişte. Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon a participat, în 2017, şi la primirea la Patriarhia Română a Majestăţii Sale Charles al III-lea, pe atunci Prinţ de Wales şi moştenitor al Coroanei Britanice, aflat într-o vizită în România. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 226, Ultimul acces: 2026-09-26 15:13:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1