Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, celebrată în Arhidieceza de Bucureşti[2026-02-02]foto: ARCB.ro„Mesaj din cer: când am intrat la Liturghia celebrată în Catedrala Sfântul Iosif, era ger tăios şi bătea un vânt puternic, neprietenos. Când am ieşit de la agapa fraternă de după Liturghie, ningea viscolit uşor, o bucurie care ne-a pus tuturor un zâmbet pe faţă, împreună cu fulgii mărunţi. Acasă, în curtea mănăstirii, zăpada neatinsă sclipea tăcută în lumina felinarelor. Priveam uimite, în tăcere. Poate aceasta este misiunea noastră, a persoanelor consacrate, în această lume: să schimbăm gerul tăios al vremurilor grele în zăpada curată a credinţei, speranţei şi iubirii prin rugăciunea noastră tăcută? Zâmbeşte cineva după ce ne-a întâlnit? Se bucură că ne-am întors, ca o ninsoare la început de februarie? Se opreşte cineva la geamul sufletului să ne privească preamărindu-l pe Dumnezeu?” Sfânta Liturghie de duminică, 1 februarie 2025 pentru celebrarea Zilei Mondiale a Persoanelor Consacrate a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi celebrată împreună cu E.S. Giampiero Gloder, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, preoţi călugări şi diecezani. Au participat şi credincioşi laici, familii cu copii energici care nu înţelegeau ce se petrece dar se jucau fericiţi acolo unde reuşeau să încropească un grup, tineri din parohia Catedralei. Corul a fost un balsam: intra uşor în suflet şi vindeca răni care nu pot fi ocolite în lumea reală, în care trăim. Celebrarea a fost transmisă în direct de Angelus TV, ajungând astfel la cei care nu au putut participa fizic în Catedrală. În cuvântul de învăţătură, ÎPS Aurel Percă a vorbit despre cele trei voturi călugăreşti şi despre Fericirile pe care ni le propune Evanghelia duminicii. La sfârşit, E.S. Giampiero Gloder ne-a mulţumit pentru participarea la viaţa Bisericii şi ne-a transmis cuvântul de salut al Papei Leon al XIV-lea. Sr. Anna Vereş, responsabila pentru Viaţa Consacrată din ARCB, a mulţumit tuturor celor prezenţi, asigurându-i de rugăciunea noastră continuă. Ne-am continuat sărbătoarea la agapa fraternă din Palatul Arhiepiscopal, unde am putut sta la poveşti, am împărtăşit experienţe din misiunile noastre, am aruncat sămânţa unor viitoare colaborări. Orientalii spun că a mânca împreună înseamnă a trăi împreună. Noi ne-am adunat cu toată inima în jurul Mesei Euharistice, apoi la fel ne-am regăsit şi la mici bunătăţi pe care le-am împărţit între noi. Şi eram vreo sută! Comunitatea noastră, a persoanelor consacrate din ARCB, pare a se încălzi, a se lumina, a-şi găsi sensul în comunitatea mare a Bisericii: ne cunoaştem mai bine, comunicăm, ne întâlnim pentru rugăciune şi celebrări, ne întoarcem la misiunile noastre cu inima plină de darul Euharistiei şi al iubirii divine care ne cuprinde pe toţi, apoi iar ne întâlnim. Bucuria aşteptării ni se vede în privirea caldă, în zâmbetul cu care ne salutăm încă de departe, în firescul cu care fiecare participă la evenimente, cu implicare şi creativitate. Era deja târziu când am pornit spre casă. Am ajuns pe ger şi ne-am întors pe ninsoare. Ceva s-a schimbat, însă nu doar vremea, ci şi inima noastră: purtam mai multă lumină, mai multă căldură, mai multă speranţă în iubirea atotputernică a lui Dumnezeu, care ne-a chemat pe nume şi ne-a trimis să fim chipul său în lume, în această lume aşa cum este, aici şi acum. Aşa să fie! (Sr. Daniela Mare CJ pentru ARCB.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 143, Ultimul acces: 2026-09-25 14:52:35
|
Timp total: 0.05s...
[]:1