PS Vasile la Ziua Mondială a Vieţii Consacrate - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Vasile la Ziua Mondială a Vieţii Consacrate

[2026-02-03]
foto: EpiscopiaMM.ro
Ziua Mondială a Vieţii Consacrate a fost celebrată luni, 2 februarie 2026, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, prin celebrarea Sfintei Liturghii de către Preasfinţia Sa Vasile Bizău, împreună cu preoţii din Eparhie prezenţi la sărbătoare. Au participat persoanele consacrate din Eparhia Greco-Catolică de Maramureş şi cele din Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare.

„Bine aţi venit la biserica Sfânta Maria din oraşul nostru, pentru a ne ruga împreună şi a duce jertfa noastră de laudă lui Dumnezeu în această zi de sărbătoare, Întâmpinarea Domnului, ocazie cu care Biserica sărbătoreşte şi Ziua Vieţii Consacrate. Avem acest motiv de celebrare, de bucurie şi de înălţare spirituală, care ne propune să actualizăm misterul sărbătorii în viaţa noastră, cu încrederea că la fiecare pas pe care noi îl facem înspre Dumnezeu, El face mai mulţi paşi înspre noi.” Sunt cuvintele cu care Preasfinţia Sa Vasile a salutat prezenţa numeroasă a călugărilor şi călugăriţelor care s-au unit în rugăciune în sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului în Templu”, zi în care Biserica Universală sărbătoreşte cea de-a 30-a Zi Mondială a Vieţii Consacrate.
„În această sărbătoare Isus apare în mijlocul nostru ca Lumină a lumii, Lumină a oamenilor… În referinţă la Simeon se spune că era drept, dar şi că Spiritul Sfânt era asupra lui, şi că la îndemnul Spiritului s-a dus la templu în acea zi când pruncul Isus a fost adus acolo. Înţelegem în această dimensiune a descrierii textului biblic (Lc 2,25-32) că lucrarea aceasta de recunoaştere şi de mărturisire a lui Isus ca Lumină a lumii este împletirea luminii dumnezeieşti cu lumina interioară a credinţei. În felul acesta poate să fie şi recunoscut, şi mărturisit”, a afirmat Ierarhul, amintind faptul că „sărbătoarea de astăzi este şi o sărbătoare a întâlnirii, a întâlnirii lui Dumnezeu cu poporul său, a noastră cu El, a noastră în Biserică, recunoscând carismele pe care Dumnezeu le revarsă în fiecare dintre noi, în fiecare suflet, în fiecare ordin religios, congregaţie, mănăstire, şi în felul acesta reînnoim astăzi dorinţa noastră de a rămâne pe cale şi a lua lumină de la El pentru ca să fim şi noi purtători de lumină”.
„Sărbătoarea de astăzi ne vorbeşte, de asemenea, despre promisiune şi împlinire, despre vechi şi despre nou, despre profeţie şi actualizarea profeţiei. Totodată, fiecare dintre noi suntem în acest parcurs al promisiunii împlinite şi al deschiderii noii perspective pentru timpul ce a rămas. Suntem sub acest semn al chemării la Împărăţia lui Dumnezeu, care porneşte mai întâi din inima omului, după ce omul primeşte cuvântul lui Dumnezeu”, a spus Episcopul, asemuind Împărăţia lui Dumnezeu cu o plantă mică sădită în inima omului, care creşte şi dă rod, iar roadele sunt faptele bune: „în fapta împlinită se simte autenticitatea persoanei care îl caută pe Dumnezeu”.
Vedem astăzi împlinită promisiunea Domnului „ca un sens al vieţii împlinite pentru dreptul Simeon şi pentru Ana, care de mulţi ani aşteptau ca Mesia să vină… Isus este proclamat Lumina lumii şi Isus însuşi spune apoi despre El că este Lumina lumii”, a punctat PS Vasile, vorbind despre vocaţia noastră permanentă, „de a rămâne în acest statut al nostru de fii ai lui Dumnezeu”, primind Lumină sus asemenea mlădiţei care primeşte seva din viţa de vie. Preasfinţia Sa a invocat, de asemenea, harul Spiritului Sfânt peste toţi credincioşii, în mod deosebit peste persoanele consacrate din biserică: „Îi cerem astăzi Domnului să ne dea fiecăruia dintre noi, în special persoanelor consacrate care sunt prezente aici în biserica noastră, harul înţelepciunii şi al căutării misterului iubirii lui Dumnezeu şi de a fi purtător de lumină în lumea de azi. Pentru că viaţa consacrată ştim că are şi această proprietate de a fi un semn de speranţă în lume”.
La finalul celebrării, persoanele consacrate prezente la întâlnire i-au dăruit Arhiereului un buchet de flori în semn de apreciere şi mulţumire pentru susţinere şi ajutor, acestea fiind felicitate de către Preasfinţia Sa cu urarea La mulţi ani binecuvântaţi!, urându-le multă putere de muncă în pastoraţia din Eparhia Greco-Catolică de Maramureş şi din Dieceza Romano-Catolică de Satu Mare. În lumina acestei Sărbători a întâlnirii cu Domnul, persoanele consacrate sunt chemate să rămână semn viu al speranţei şi mărturie a prezenţei lui Dumnezeu în lume, lăsând ca lumina primită de la Hristos să se reverse, prin viaţa şi slujirea lor, asupra tuturor. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 229, Ultimul acces: 2026-09-28 05:28:36