Dialoguri despre vindecarea sufletului: Lansare de carte la Nürnberg[2026-01-26]de basilica.roVolumul „Dialoguri athonite despre sufletul rănit. Duhovnicie, psihiatrie şi calea vindecării în lumina Ortodoxiei” a fost lansat, vineri, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Nürnberg, informează Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Volumul prezintă o serie de dialoguri între monahul Teologos de la Chilia „Intrarea în Templu a Maicii Domnului” – Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos şi Protosinghelul Athanasie Ulea, medic psihiatru şi psihoterapeut în München. Cartea abordează teme precum depresia, anxietatea, ruşinea, frica sau rolul familiei şi al Bisericii în formarea tinerilor, propunând o punte între teologia ortodoxă şi ştiinţa medicală. Potrivit părintelui ProtosinghelAthanasie Ulea, care este medic specialist psihiatru şi psitoreapeut, ideea volumului s-a născut din dialogurile online purtate cu părintele Teologos, acestea fiind transcrise şi structurate pe capitole. Teme pe înţelesul oamenilor obişnuiţi Pr.Athanasie a arătat că scopul cărţii nu este să ofere teorii complicate, ci să aducă temele de discuţie mai aproape de cititorul obişnuit, familiarizându-l cu o înţelegere echilibrată a bolii psihice şi a suferinţei sufleteşti. Cartea, a subliniat părintele, îşi propune să îi ajute pe oameni să redescopere legătura între psihic şi duh, între ştiinţă şi credinţă, pentru a regăsi calea vindecării prin Hristos. Părintele Athanasie a explicat, de asemenea, diferenţele dintre psihologie, psihiatrie şi psihoterapie, insistând asupra legăturii delicate dintre psihicul uman şi dimensiunea duhovnicească a omului. La finalul prezentării, autorul a răspuns întrebărilor publicului legate de depresie, dependenţe şi relaţiile interumane. Părintele care îmbină preoţia cu medicina Moderatorul dialogului a fost părintele Ioan Popoiu, consilier administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Acesta a vorbit despre activitatea părintelui Athanasie Ulea, slujitor la Biserica „Buna Vestire” din München şi consilier eparhial. Pr. Athanasie este absolvent de teologie şi medicină, specializat în psihiatrie, a întemeiat două parohii, la Chemnitz şi Plauen, în perioada în care activa ca medic într-o clinică de psihiatrie din Plauen, în estul Germaniei. Din 2019 locuieşte la München, unde îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet de psihiatrie din Fürstenfeldbruck şi slujeşte, în acelaşi timp, la Parohia „Buna Vestire”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 222, Ultimul acces: 2026-09-26 15:16:00
|
Timp total: 0.03s...
[]:1