Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, pomenit la un an de la trecerea la Domnul[2026-01-26]de Alexandru BobocArhiepiscopul Anastasie al Albaniei a fost pomenit duminică la Catedrala „Învierea Domnului” din Tirana, la un an de la trecerea în veşnicie. Slujba a fost oficiată de Întâistătătorul Bisericii Albaniei, Arhiepiscopul Ioan, împreună cu membri ai Sfântului Sinod. Preafericirea Sa a subliniat că pomenirea anuală este o necesitate spirituală — un prilej de a ne opri, de a reflecta şi de a mulţumi cu recunoştinţă lui Dumnezeu pentru toate. „Amintirea Fericitului Arhiepiscop Anastasie nu este o întoarcere nostalgică în trecut, ci o alegere conştientă de a păstra vie moştenirea pe care ne-a lăsat-o”, a spus Arhiepiscopul Ioan. După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Trisaghion şi în cripta unde a fost înmormântat Întâistătătorul Bisericii Albaniei. Arhiepiscopul Anastasie Preafericitul Părinte Anastasie Yannoulatos s-a născut în data de 4 noiembrie 1929, în Piraeus, Grecia. A condus Biserica Ortodoxă a Albaniei începând cu anul 1992, într-o perioadă critică de reconstrucţie post-comunistă. Sub conducerea sa, viaţa religioasă din Albania a fost reorganizată semnificativ, fiind înfiinţate seminarii teologice şi iniţiate programe sociale care au avut un impact substanţial asupra societăţii albaneze. Înainte de a deveni Arhiepiscop al Tiranei, Durresului şi întregii Albanii, a avut o carieră academică remarcabilă ca profesor emerit de Istoria Religiilor la Universitatea Naţională şi Capodistriană din Atena. Arhiepiscopul Anastasie al Tiranei, Durresului şi întregii Albanii, a trecut la Domnul în data de 25 ianuarie 2025, la vârsta de 95 de ani. După trecerea sa la cele veşnice, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan (Pelushi), Mitropolit de Korçë, a fost ales Arhiepiscop de Tirana, Durrës şi toată Albania. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 192, Ultimul acces: 2026-09-28 05:47:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1