Mii de kilometri de garduri electrice vor fi instalate pentru a proteja comunităţile de atacurile animalelor sălbatice[2026-01-26]de Alexandru BobocMinisterul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat demararea unui program pentru protecţia comunităţilor şi a faunei sălbatice, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, prin care vor fin instalaţi mii de kilometri de garduri electrice. Măsurile de protecţie au rolul de a reduce conflictele dintre oameni şi animalele sălbatice, fiind amplasate în zone locuite, în apropierea exploataţiilor agricole, a stupinelor, pe traseele de deplasare ale faunei şi în ariile naturale protejate. „Acest program reprezintă un instrument de prevenţie, pentru că noi urmărim reducerea situaţiilor în care oamenii ajung în conflict cu animalele sălbatice, mai ales în comunităţile unde incidentele cu ursul brun sunt frecvente”, transmite Ministrul Medului, Diana Buzoianu. „Gardurile electrice reduc semnificativ riscul de atacuri şi pagube, fără a răni animalele şi fără a le altera comportamentul natura”, precizează Diana Buzoianu. Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat pentru acest program 24,28 milioane de lei. Fondurile pot fi utilizate şi pentru achiziţia de instalaţii cu fascicule luminoase sau sisteme acustice, care contribuie la ghidarea animalelor în siguranţă, departe de zonele locuite, cu respectarea legislaţiei naţionale şi europene privind protecţia habitatelor şi a speciilor, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 237, Ultimul acces: 2026-09-26 15:15:50
|
Timp total: 0.04s...
[]:1