Cardinalul Parolin în Danemarca: Credibilitatea Bisericii nu provine din putere, ci din mărturie[2026-01-27]Cardinalul Pietro Parolin (foto: Ercis.ro / Ovidiu Bişog)„Biserica rămâne credibilă nu datorită puterii, numerelor sau strategiilor, ci atunci când credinţa devine o mărturie trăită, exprimată şi tradusă în acte concrete de eliberare, dreptate şi milostivire, care redau demnitatea şi deschid căi către adevărata libertate.” Cardinalul Pietro Parolin a făcut această declaraţie în timpul Liturghiei prezidate duminică, 25 ianuarie, în Catedrala din Copenhaga, în calitate de legat papal pentru celebrarea a 1200 de ani de la misiunea Sfântului Ansgar în Danemarca. Secretarul de stat a amintit că în secolul al IX-lea călugărul benedictin a sosit în Europa de Nord pentru o misiune fondată nu pe „strategii sau succes, ci pe fidelitatea faţă de Isus” şi că primul lucru pe care l-a făcut a fost să răscumpere libertatea unor sclavi. Cardinalul Parolin a subliniat că, într-o lume „rănită de noi forme de sclavie – economică, culturală, spirituală – şi marcată de excluziune şi indiferenţă”, acţiunea sa are astăzi „o relevanţă reînnoită”. Bucuria de a fi iertat de Dumnezeu Prelatul a subliniat puterea unei legături forjate în trecut şi prezenţa continuă a grijii pastorale şi a zelului evanghelic care a animat misiunea lui Ansgar acum douăsprezece secole. O misiune care a luat naştere dintr-o „experienţă extraordinară de eliberare” din propria sa viaţă, a spus Mons. Parolin. Inspirându-se din lectura din Isaia (52,7-10), a observat că nu este vorba atât de mesaj, cât de mesager, ale cărui picioare „sunt frumoase nu pentru ideile sau explicaţiile pe care le aduc, ci pentru că aduc vestea bună, capabilă să salveze oamenii transformând inimile celor care ascultă şi făcându-i liberi”. În acelaşi mod, a continuat el, Ansgar a experimentat bucuria de a fi iertat de Dumnezeu şi a dorit să „împărtăşească această bucurie cu ceilalţi”, pentru că aceasta era „vestea bună pe care o purta cu el”. Curajul de a-l urma pe Isus Vorbind în lăcaşul dedicat călugărului benedictin, care a fost primul misionar creştin pentru poporul din ceea ce astăzi este Danemarca şi Suedia, Cardinalul a povestit momentele cheie din biografia acestuia: de la intrarea sa, de copil, în mănăstirea franceză din Corbie, până la transferul său, la vârsta de 20 de ani, la mănăstirea recent fondată din Corvey, în ceea ce astăzi este Germania. A urmat alegerea sa curajoasă de a îndeplini o misiune de evanghelizare în Danemarca, când împăratul Ludovic cel Pios a cerut preoţilor să-l însoţească pe noul botezat rege danez Harald Klak. După momentul în care a părăsit locurile şi oamenii familiari pentru a-l urma pe Isus, a povestit Cardinalul Parolin, Ansgar nu a ezitat niciodată, dând dovadă de „curaj şi încredere” care i-au impresionat pe cei din jur. A amintit că discipolul şi biograful lui Ansgar, Sfântul Rembert, a notat în Vita Anskarii uimirea celor care l-au văzut făcând alegeri dureroase din iubire pentru Cristos. Cardinalul Parolin a recunoscut că benedictinul a demonstrat creştinismul trăind ca un creştin, în conformitate cu Evanghelia. Inimi transformate Sfântul Ansgar, a amintit Cardinalul, „s-a confruntat cu o opoziţie enormă şi părea să eşueze, dar nu succesul era ceea ce căuta”. Cardinalul a observat că în el s-a realizat paradoxul paulin al „nebuniei crucii”, aşa cum este exprimat în 1Corinteni, unde, într-o lume care predă valoarea puterii, influenţei şi succesului, Cristosul răstignit pare a fi un eşec. „Dar această nebunie”, a clarificat el, „este înţelepciunea lui Dumnezeu, pentru că arată o iubire capabilă să se dăruiască complet”. În acelaşi fel, povestea vieţii lui Ansgar ne aminteşte că Biserica creşte „nu în numere în primul rând, ci în bărbaţi şi femei care trăiesc o viaţă de fidelitate, perseverenţă şi iubire: misiunea începe cu inimi transformate”. În acest context, Cardinalul Parolin i-a invitat pe cei implicaţi în celebrările jubiliare dedicate sfântului să „reînnoiască îndrăzneala evanghelică” şi să „păstreze speranţa acolo unde istoria pare obosită”, pentru a mărturisi că fertilitatea „provine din iubirea care uneşte şi din încrederea în acţiunea continuă a lui Dumnezeu, chiar şi în cele mai fragile situaţii”. Mergând cu Cristos Astăzi, Danemarca nu mai este ţara păgână pe care Ansgar a întâlnit-o la sosirea sa. Istoria ţării „este marcată în mod indelebil de moştenirea sa creştină”, iar comunitatea catolică, împreună cu luteranii şi toţi oamenii de bună voinţă, contribuie „prin slujire, solidaritate şi respect pentru demnitatea umană”, a subliniat Cardinalul. Citând mottoul papal al Papei Leon, In Illo uno unum, Cardinalul a concluzionat subliniind că Ansgar ştia că misiunea urmaşilor lui Cristos începe cu „o inimă transformată” şi că sănătatea Bisericii nu se măsoară prin numere sau succes, ci prin capacitatea de a „merge alături de Cristos şi de a rămâne aproape de El în orice circumstanţă”. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 224, Ultimul acces: 2026-09-26 15:16:04
|
Timp total: 0.04s...
[]:1