Prof. univ. dr. Radu Ţincu: „Drogurile ne fură libertatea. Sprijinul familiei şi al comunităţii fac diferenţa”

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Prof. univ. dr. Radu Ţincu: „Drogurile ne fură libertatea. Sprijinul familiei şi al comunităţii fac diferenţa”

[2026-01-24]

de Redacţia

Consumul de droguri în rândul adolescenţilor nu este o problemă îndepărtată sau una care îi priveşte doar pe alţii. Este o realitate personală, socială şi umană, cu efecte grave asupra vieţii tinerilor şi familiilor lor.
În interviul de mai jos, Prof. univ. dr. Radu Ţincu, medic primar ATI şi toxicolog, vorbeşte deschis despre cauzele care îi fac pe adolescenţi vulnerabili, despre semnele de alarmă pe care părinţii şi profesorii nu ar trebui să le ignore şi despre rolul esenţial al familiei, şcolii şi comunităţii în prevenţie şi sprijin.
Alexandra Nadane: Domnule doctor, ce factori observaţi că îi fac pe adolescenţi vulnerabili la consumul de droguri şi cum poate interveni familia pentru a reduce aceste riscuri?
Prof. univ. dr. Radu Ţincu: În primul rând, curiozitatea. Există o curiozitate a vârstei, curiozitatea de a încerca, de a experimenta, mai ales pentru că văd în jurul lor persoane care sunt consumatoare, de multe ori persoane care sunt promovate în spaţiul public, influenceri care promovează astfel de obiceiuri. Şi atunci gradul de curiozitate şi de interes creşte.
Al doilea element este anturajul. De foarte multe ori, tinerii se raportează la anturaj. Fie că anturajul este unul foarte popular, foarte strălucitor şi atunci tinerii cred cumva, în mod subconştient, că, pentru a ajunge la acea popularitate şi celebritate, trebuie să consume de droguri, pentru că cei din acel anturaj fac acest lucru.
Este un mecanism de copiere, copiază cumva circumstanţele care fac ca acel anturaj să fie extrem de popular. Şi al doilea element care ţine de anturaj este presiunea anturajului. Dacă eşti într-un grup unde se consumă, apare stigmatizarea dacă nu vrei să consumi.
Tinerii sunt stigmatizaţi şi, în felul acesta, se pune o presiune foarte mare asupra lor să accepte să consume alcool, să fumeze sau să consume substanţe stupefiante. Sigur că foarte mulţi dintre tinerii pe care i-am văzut la spital au relatat şi o altă problemă, legată de o proastă comunicare cu familia. Ei nu simt că au o comunicare reală, corectă, autentică cu familia. Şi, în lipsa acestei comunicări cu părinţii, ei caută să găsească alternative, familii surogat, cum este anturajul. Anturajul, de multe ori, se substituie absenţa familiei. De aceea, cred că un element important este întoarcerea la valorile fundamentale ale familiei.
Familia trebuie să fie parte din această evoluţie a respectivului copil, în special în adolescenţă. Pentru că, din păcate, asistăm astăzi la un fenomen în care părinţii cred că dacă îşi trimit copiii la şcoli private, la meditaţii, la after-school, acest lucru substituie prezenţa părintelui. Fără să înţeleagă că instituţiile de învăţământ sau toate aceste activităţi sunt activităţi didactice, pedagogice şi nu sunt activităţi care să ofere neapărat suport emoţional şi modularea acestei dezvoltări psiho-emoţionale pe care respectivul adolescent o parcurge şi pentru care are nevoie ca familia să fie alături de el.
AN: Din experienţa dumneavoastră, care sunt cele mai eficiente metode de prevenţie şi conştientizare a consumului de droguri în rândul tinerilor?
Prof. R.Ţ.: Programele educaţionale sunt cele care stau la baza prevenţiei, pentru că, de multe ori, tinerii pe care îi văd au grave probleme de înţelegere a mecanismelor care stau la baza dezvoltării dependenţelor. Nu ştiu care sunt efectele toxice ale substanţelor pe care le consumă. De exemplu, am avut tineri care s-au speriat atunci când au consumat un drog pentru că nu ştiau ce efecte va produce acea substanţă şi s-au speriat de efectele induse de drogul respectiv. Cred că educaţia trebuie să înceapă în familie şi ulterior să fie continuată de şcoală.
Este extrem de important ca toţi cei trei actori din viaţa copilului – şi aici vorbim de părinţi, de cadrele didactice şi, evident, al treilea actor este chiar adolescentul – să cunoască foarte bine informaţiile corecte şi reale despre efectele drogurilor. Şi aici avem, cred, nevoie de programe educaţionale care să-i aducă pe toţi în faţa informaţiei. Să fie programe dedicate părinţilor, programe dedicate cadrelor didactice şi, ulterior, programe dedicate elevilor. Din păcate, în România au fost campanii care au vizat doar elevii. Elevii au fost cei care au fost informaţi, fără să existe o informare şi a celor care ar putea să continue această luptă împotriva consumului de droguri în familie şi la şcoală.
AN: Cum pot şcolile şi comunităţile să devină spaţii sigure pentru adolescenţi, astfel încât să scadă tentaţia de a recurge la droguri?
Prof. R.Ţ.: În primul rând, e nevoie să existe această educaţie, care trebuie realizată în mod continuu. Nu vorbim de programe ocazionale, trebuie să existe o disciplină care, în mod repetitiv, să aducă în discuţie aceste informaţii. Pe de altă parte, când vorbim de familie şi când vorbim şi de comunitate, comunitatea şi familia trebuie să ofere tinerilor alternative, pentru că drogurile le oferă o stare de plăcere, le oferă o stare de detaşare, le oferă o stare de euforie. Şi atunci suntem obligaţi cu toţii să le oferim alternative care să îi bucure, să-i facă să caute acele activităţi. De aceea, implicarea familiei şi a şcolii este importantă.
De exemplu, în ţările vestice, în programele de recuperare sunt tot felul de activităţi recreaţionale care tocmai au acest scop: să îi ofere bucuria respectivei persoane. De la activităţi sportive, dezvoltarea de hobby-uri, tot felul de terapii de grup, grupuri de lucru, de pictură, de dans, de cântat.
Biserica reprezintă şi ea un element extrem de important, pentru că o mare parte dintre tinerii care ajung dependenţi au la bază o cauză spirituală. Cauza spirituală este cea care îi împinge să caute o alternativă şi o rezolvare greşită prin folosirea acelor substanţe psihoactive.
AN: Ce sfat concret aţi da părinţilor care se gândesc sau se tem că nu ştiu cum să abordeze acest subiect cu adolescenţii?
Prof. R.Ţ.: Primul sfat este să aibă o comunicare corectă. De cele mai multe ori, există câteva tipare de comunicare între părinţi şi copii. Unul dintre ele este atunci când părintele încearcă să îl sperie pe adolescent şi să-i spună: „nu consuma droguri, că vei muri”. Lucru care duce la o ruptură a încrederii copilului în părinte, pentru că el ştie, mai ales dacă a şi consumat substanţe psihoactive şi droguri, că nu a murit.
Sau, dacă vede în jurul lui pe alţii care consumă şi nu au murit, e clar că această informaţie nu va fi benefică în relaţia de comunicare dintre părinte şi copil. În încercarea de a hiperboliza, în încercarea de a crea o spaimă totală, nu facem decât să ne decredibilizăm în faţa tânărului respectiv. Deci comunicarea trebuie să fie corectă. Comunicarea trebuie să fie bazată pe argumente ştiinţifice.
Al doilea lucru care se întâmplă frecvent este acela al părinţilor care sunt obsedaţi de control, părinţi care îşi urmăresc copiii, părinţi care angajează detectivi pentru a-i urmări pe copii. Acest tip de relaţie este clar că nu va funcţiona, pentru că, la un moment dat, copilul respectiv va creşte cumva gradul de alertă şi va găsi tot felul de posibilităţi de a scăpa de acest comportament inchizitor.
Deci avem nevoie de o relaţie deschisă. O relaţie în care părintele să poată vorbi deschis despre droguri cu acel copil, iar copilul să nu se teamă. Pentru că, de cele mai multe ori, copilul se teme să-i spună părintelui anumite lucruri, evident de frica pedepsei sau de ruşine, de stigmatizarea care poate să apară. Aici se rupe, până la urmă, această comunicare. Prin urmare, primul lucru pe care îl recomand este o comunicare directă şi o comunicare corectă. O comunicare continuă, bazată pe argumente despre aceste substanţe, în care copilul să fie informat.
Al treilea lucru important este ca părintele să nu se justifice. Am avut mulţi părinţi care consideră că lor nu li se poate întâmpla acest lucru şi este una dintre erorile frecvente pe care le-am văzut la spital. „N-are cum să mi se întâmple mie o astfel de problemă, copilul meu este cuminte”. Facem astfel de afirmaţii fără să luăm în calcul că acest consum de droguri afectează toate clasele sociale, indiferent de statutul economic, de statutul educaţional.
Există droguri astăzi care pot fi folosite şi de săraci, şi de cei foarte bogaţi. Şi de cei care sunt educaţi, sau de cei care sunt inculţi. Deci nu există niciun fel de garanţie că anumite lucruri, în special cele legate de statutul social sau economic, protejează copilul respectiv.
AN: Sunt anumite semne de alarmă sau indicii prin care un profesor sau un părinte ar putea să-şi dea seama că un adolescent consumă droguri?
Prof. R.Ţ.: Substanţele psihoactive acţionează la nivelul creierului, deci este evident că ceea ce trebuie să urmărim sunt tulburările de comportament, tulburările care vizează funcţionarea creierului. Dacă vorbim de semne care pot să prezică sau care pot să ne ofere indicii despre consum, scăderea performanţelor şcolare este un element important.
Copilul nu se mai poate concentra, atenţia este afectată, capacitatea de gândire este diminuată şi atunci performanţele şcolare încep să scadă progresiv. Al doilea element este absenteismul şcolar. Acel copil, ca să poată să se drogheze, trebuie să lipsească de la şcoală, trebuie să aibă timpul necesar să facă acest lucru.
Întotdeauna părintele trebuie să îşi răspundă la o întrebare simplă: unde a fost copilul meu atunci când a lipsit de la şcoală? Este esenţial să ne întrebăm ce a făcut în acea perioadă de timp. Al treilea element reprezintă tulburările de comportament.
Vă spuneam că aceste substanţe produc o disfuncţionalitate la nivelul creierului. Tulburările de comportament înseamnă agresivitate, agresivitate faţă de cei din jur, autoagresivitate, tulburări de atenţie, de gândire, de memorie. Copilul nu se poate concentra, îi fug ideile, nu reuşeşte uneori să-şi susţină un discurs, să vorbească în mod coerent anumite lucruri. Tulburări de somn: frecvent se produce o inversare a ritmului de somn, dorm mai mult ziua şi nu pot să doarmă noaptea, pentru că au perioade de insomnie, în special generate de sevrajul la aceste substanţe.
Unii dintre ei au tulburări alimentare, pentru că aceste substanţe modifică centrul de foame şi de saţietate la nivel cerebral şi copilul poate să nu mănânce aproape deloc, pentru că are o energie falsă adusă de substanţele psihoactive, sau, din potrivă, poate să aibă un apetit foarte ridicat şi să aibă o creştere în greutate foarte rapidă.
Sigur, mai sunt şi modificările pe care le putem vedea la nivelul ochilor, care apar frecvent: ochii injectaţi, acea înroşire a ochilor este caracteristică pentru substanţele de tip stimulator sau, dacă ne uităm la pupilă, la pupila ochiului, avem fie pupila foarte dilatată – aceasta este tot specifică pentru substanţele de tip stimulator – sau pupila este foarte contractată, este aproape invizibilă, cum se întâmplă în cazul substanţelor de tip opioid.
Părinţii au foarte multe semne de alarmă pe care le pot observa, dar ce cele mai multe ori nu sunt suficient de alături de copil, încât să surprindă aceste elemente. Din momentul în care un copil iniţiază consumul de droguri până să devină dependent trece o perioadă de câteva luni sau chiar un an de zile. În acest interval de timp părintele ar avea suficiente momente în care să poată să observe aceste lucruri.
AN: Ce trebuie să facă părinţii când îşi dau seama că un copil pe care îl au consumă droguri?
Prof. R.Ţ.: În primul rând, trebuie să meargă la medic. Dependenţa este o boală. Ea se tratează din perspectivă medicală. Este nevoie de evaluarea medicului toxicolog şi a psihiatrului, care să pună în evidenţă dacă există dependenţă şi care sunt efectele, care sunt consecinţele la nivelul corpului după acest consum. Este nevoie întotdeauna de evaluare psihologică, pentru că există aceste tulburări emoţionale, care generează consumul de substanţe psihoactive.
Şi, ulterior, iniţierea unui tratament care, de cele mai multe ori, este un tratament mixt. Vorbim de tratament medicamentos, vorbim de tratament psihologic şi, evident, nu trebuie să pierdem din vedere terapiile ajutătoare, care sunt terapiile comportamentale, terapiile de grup şi sprijinul spiritual. Pentru că, aşa cum am spus şi mai devreme, foarte mulţi au această tulburare sufletească. În foarte multe studii, prezenţa terapiei spirituale, prezenţa duhovnicului în această schemă multidisciplinară reprezintă un element important.
AN: Ce mesaj aveţi pentru adolescenţii şi tinerii care citesc acest interviu?
Prof. R.Ţ.: Drogurile nu ne oferă libertate. Dimpotrivă, ne fură libertatea şi ne înrobesc. Este cel mai clar element prin care putem să înţelegem ce înseamnă să fii robit de aceste substanţe: în momentul în care te duci noaptea şi vinzi la amanet bunurile pe care le ai pentru a-ţi cumpăra o doză. În momentul respectiv nu mai eşti liber.
Al doilea mesaj important este că substanţele psihoactive, pe termen mediu şi lung, vor distruge sistemul nervos central, vor distruge toate organele de eliminare – vorbim aici de funcţia hepatică, funcţia renală. Şi, de cele mai multe ori, aceşti tineri care folosesc substanţele din perioada adolescenţei, după un interval de câţiva ani, vor avea probleme importante de sănătate, mergând până la tulburări de personalitate sau tulburări psihiatrice. Riscul de a dezvolta o boală psihică creşte exponenţial dacă persoana respectivă a început să consume droguri din perioada adolescenţei.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 224, Ultimul acces: 2026-09-24 21:37:18

Timp total: 0.03s...

[]:1