Seminarişti de la Neamţ s-au prins în Hora Unirii la Muzeul „Al.I. Cuza” din Ruginoasa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Seminarişti de la Neamţ s-au prins în Hora Unirii la Muzeul „Al.I. Cuza” din Ruginoasa

[2026-01-26]
de Ştefana Totorcea

Elevi ai Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ au participat sâmbătă, în cadrul întâlnirii de mentorat, la evenimentele comemorative organizate la Muzeul „Alexandru Ioan Cuza” din Palatul Ruginoasa – Iaşi.
Programul a debutat cu slujba de pomenire a domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi a familiei sale, oficiată de un sobor condus de Părintele Protopop Gheorghe Muraru.
„Biserica a fost păstrătoarea conştiinţei de neam şi credinţă, sprijinind idealul unirii prin predică, educaţie şi prin implicarea directă a clerului în viaţa socială şi culturală a vremii”, a spus protopopul de Paşcani.
„Unirea nu a fost doar un act politic, ci şi o lucrare spirituală, născută din dorinţa de unitate a unui popor format în jurul altarului şi al limbii române.”
Pe esplanada din faţa palatului au urmat discursurile oficialităţilor locale, care au subliniat semnificaţia actului Unirii de la 1859 pentru destinul României.
Primarul comunei Ruginoasa, domnul Ionuţ Pristăviţa, a evidenţiat importanţa acestui moment istoric ca temelie a unităţii naţionale şi ca expresie a maturităţii politice a românilor, care au ştiut să transforme idealul unităţii într-o realitate statală. După alocuţiuni, cei prezenţi s-au prins într-o horă a unirii.
O slujbă de pomenire pentru Al.I. Cuza şi familia sa a fost oficiată la muzeul memorial al domnitorului de la Ruginoasa, jud. Iaşi, sâmbătă, 24 ianuarie 2025. Participanţii s-au prins în Hora Unirii la final. Foto: Doxologia.ro
Momentul liturgic a oferit atât elevilor seminarişti, cât şi celorlalţi participanţi la manifestare, prilejul de a înţelege că istoria neamului nu este doar o succesiune de fapte politice, ci şi un drum binecuvântat prin rugăciune, credinţă şi responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi a semenilor, transmit clericii din Protopopiatul Paşcani prin intermediul platformei Doxologia.ro.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 164, Ultimul acces: 2026-09-24 21:27:20