Parohia Bedford şi-a serbat anticipat hramul: IPS Atanasie a hirotonit un diacon - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Parohia Bedford şi-a serbat anticipat hramul: IPS Atanasie a hirotonit un diacon

[2026-01-26]
de Ştefana Totorcea

Înaltpreasfinţitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a slujit sâmbătă la Parohia Ortodoxă Română din Bedford, care şi-a serbat anticipat ocrotitorul, pe Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.
Ierarhul a slujit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa numeroşilor credincioşi ai comunităţii, care s-au adunat cu bucurie pentru al cinsti pe marele ierarh al Moldovei, chip al milostivirii lucrătoare şi al păstoririi jertfelnice.
În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa a hirotesit doi ipodiaconi şi l-a hirotonit diacon pe ipodiaconul Marian Constantin Păvăloaie, pe seama parohiei gazdă.
IPS Atanasie a hirotonit sâmbătă, 24 ianuarie 2025, un diacon pe seama Parohie Bedford din Marea Britanie. Foto: Arhiepiscopia Marii Britanii şi Irlandei de Nord
În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop Atanasie a vorbit despre Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv ca model de păstorire plină de blândeţe, discernământ şi iubire faţă de cei aflaţi în suferinţă, subliniind că adevărata autoritate în Biserică se arată prin slujire, dăruire de sine şi mai ales milostenie.
Despre pogorârea lui Dumnezeu
Ierarhul a făcut legătura şi cu evanghelia duminicii următoare, în care este pomenit Zaheu Vameşul, arătând că milostivirea lui Dumnezeu precede şi trezeşte dorinţa de schimbare a omului.
Înaltpreasfinţia Sa a subliniat că viaţa creştină este un drum al coborârii smerite a lui Dumnezeu către om şi al urcuşului liber al omului către Dumnezeu, drum pe care sfinţii îl luminează prin exemplul lor viu şi prin rugăciunea neîncetată.
Soborul slujitor la hramul Parohiei Bedford, serbat cu anticipaţie sâmbătă, 24 ianuarie 2025. Foto: Arhiepiscopia Marii Britanii şi Irlandei de Nord
La final, Arhiepiscopul Marii Britanii şi Irlandei de Nord a evocat însemnătatea istorică şi duhovnicească a Unirii Principatelor Române de la 1859, subliniind că unitatea unui popor se clădeşte în timp prin credinţă, jertfă şi responsabilitate comună.
Părintele Paroh Radu Constantin Amariei i-a mulţumit ierarhului pentru slujire, pentru cuvintele de folos sufletesc şi pentru binecuvântarea adusă comunităţii.
Celălalt ocrotitor al Parohiei Bedford este Sf. Sofronie de la Essex. Comunitatea funcţionează la adresa: The Parish Church of the Transfiguration, MK42 8BQ , Bedford, UK.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 187, Ultimul acces: 2026-09-25 19:09:04