Mitropolitul Ardealului: Apropierea de Hristos va fi şansa vieţii noastre[2026-01-26]de Mihail PătrăşcanuÎn cadrul Sfintei Liturghii săvârşite duminică în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din cartierul Trei Stejari din Sibiu, Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a evidenţiat că „apropierea de Hristos va fi şansa vieţii noastre”. Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a tâlcuit pericopa evanghelică a întâlnirii Mântuitorului cu Zaheu vameşul, subliniind dorinţa stăruitoare a acestuia de a-L vedea pe Hristos, explicând că dorinţa sinceră este cheia oricărei schimbări reale a vieţii. Mitropolitul Laurenţiu a arătat că, deşi Zaheu era considerat un mare păcătos de către societatea vremii, dorinţa lui de a-L întâlni pe Hristos a depăşit orice obstacol exterior sau interior. „Este de reţinut faptul că omul acesta mărunt era vameş care lua bani, după cum voia şi cât putea el. Vameşii erau consideraţi ca cei mai păcătoşi dintre membrii poporului ales. Dorind, deci, să-L vadă pe Hristos, Zaheu nu s-a mulţumit doar să-L asculte, ci a urmărit traseul pe care mergea Mântuitorul şi s-a urcat într-un dud, aşteptând să se apropie”. „Fără să-I atragă atenţia cineva, Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, cunoscând sufletul acestui om, nu numai că l-a observat în copac, ci l-a strigat pe nume şi i-a zis: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”, a adăugat Înaltpreasfinţia Sa. Persoane responsabile Referindu-se la semnificaţia numelui şi a chemării personale, Mitropolitul Ardealului a explicat legătura dintre identitatea omului şi Taina Sfântului Botez. „Dumnezeu ne-a creat ca persoane responsabile, cu o identitate proprie, cu un nume propriu şi ne cunoaşte în mod desăvârşit, pentru că ne cunoaşte prin iubirea Sa nemărginită”. „Numele primit în Taina Sfântului Botez exprimă identitatea cerească, pentru că este înscris în Cartea Vieţii”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Cătălin Adrian Gireadă a fost hirotonit preot misionar pentru Protopopiatul Bran–Zărneşti. Moment aniversar Părintele Emanuel Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, a amintind că prima Sfântă Liturghie din Parohia Trei Stejari a fost săvârşită în urmă cu 92 de ani, în Duminica lui Zaheu Vameşul, de către preotul profesor Nicolae Terchilă, primul paroh al comunităţii. De asemenea, actualul lăcaş de cult este singurul construit integral în perioada comunistă din oraşul Sibiu, între anii 1973 şi 1976. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 183, Ultimul acces: 2026-09-24 22:03:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1