Oltenia de sub Munte: Vor fi inaugurate trasee turistice prin satele din judeţul Vâlcea[2026-01-23]de Cristian DamianAsociaţia Kogayon a demarat în luna ianuarie un proiect amplu de facilitare a accesului turiştilor către valorile naturale şi culturale din zona de nord a judeţului Vâlcea. Proiectul este intitulat „Oltenia de sub Munte”. Iniţiativa include crearea unei reţele de trasee turistice care să lege satele tradiţionale de mănăstirile şi siturile geologice din regiune, totul fiind ilustrat printr-o hartă pictată. Proiectul Geoparcului Florin Stoican, reprezentantul Asociaţiei Kogayon, a prezentat datele referitoare la proiectul Geoparcului „Oltenia de sub Munte”. „Traseele pot fi parcurse atât pe jos, cât şi cu bicicleta şi oferă turiştilor posibilitatea de a descoperi pădurile, dealurile şi livezile satelor comunei, de a vizita biserici, situri geologice şi de biodiversitate, de a interacţiona cu oamenii locului”, a declarat Florin Stoican pentru Agerpres. „Este vorba de 13 trasee în circuit, cu lungimi între 4 şi 18 kilometri, cu pornire din centrul comunei. Sunt trasee de dificultate mică, fiind exclusiv pe drumuri publice prin sate şi pe dealuri, cunoscute de către localnici, dar greu de accesat de către vizitatorii care nu cunosc locurile”. Geoparcul „Oltenia de sub Munte” se întinde pe o suprafaţă de 635 kilometri pătraţi şi cuprinde 41 de sate. Teritoriul are 18 arii naturale protejate, 40 de geosituri şi 65 situri culturale şi pentru biodiversitate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 235, Ultimul acces: 2026-09-27 06:54:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1