ASCOR Arad: Voluntarii s-au reunit la început de an pentru şedinţa de bilanţ[2026-01-23]de Cristian DamianVoluntarii ASCOR Arad s-au reunit joi, în incinta Centrului Pastoral „Sfântul Ierarh Nicolae” – Bujac pentru şedinţa de bilanţ şi viziune. Prima parte a întâlnirii a fost consacrată retrospectivei anului 2025, un an de referinţă pentru ASCOR Arad. Prin urmare, a avut loc o creştere semnificativă atât din punct de vedere numeric, cât şi duhovnicesc şi organizatoric a activităţilor în societate. Discuţiile au continuat cu planurile şi proiectele pentru perioada următoare. Totodată, lucrările vor aduce continuitate activităţii deja începute, prin acţiuni culturale şi sociale pentru a întări unitatea grupului de voluntari. La final, un gând de recunoştinţă a fost adresat părintelui Mircea Preoteasa, pentru deschiderea şi sprijinul oferit în desfăşurarea şedinţei în incinta Centrului Pastoral „Sfântul Ierarh Nicolae” – Bujac. Centrul a fost sfinţit la data de 5 decembrie 2008 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. ASCOR Arad rămâne un reper pentru tinerii care îmbină credinţa ortodoxă cu viaţa studenţească şi implicarea în societate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 297, Ultimul acces: 2026-09-26 15:15:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1