Sfinţire de biserică la Gleisdorf, Austria, pusă sub ocrotirea unui sfânt român şi a unui sfânt local[2026-01-19]de Ştefana TotorceaMitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord a sfinţit sâmbătă biserica ortodoxă română din Gleisdorf, Austria. Noua biserică este închinată Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş şi Sfântului Ierarh Rupert de Salzburg. I s-au alăturat în slujire Episcopul Macarie al Europei de Nord, Episcopul vicar Sofian Braşoveanul al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, şi părintele Emanuel Nuţu, consilier cultural al aceleiaşi eparhii. Din soborul de 24 de clerici au mai făcut parte părinţii protopopi Ioan Moga, Cristian Greuceanu, Visarion Ipati şi Ştefan Lungeanu, precum şi preoţi din România. Ierarhii Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord au sfinţit sâmbătă o nouă biserică românească din Austria. Foto: Facebook / Episcop Sofian Braşoveanul Momentul a încununat o perioadă de muncă susţinută, rugăciune şi implicare constantă, marcând totodată împlinirea a şapte ani de la înfiinţarea parohiei. În semn de preţuire pentru activitatea pastorală, Mitropolitul Serafim l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Cătălin Horvath. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un cor condus de preoţii Alin Buliga (Gänserndorf) şi Daniel Stan (Kufstein). La slujbă au participat Janette-Constanţa Carabaşu, reprezentanta Consulatului României la Viena, prof. univ. dr. Pablo Argárate de la Universitatea din Graz, preotul romano-catolic al localităţii, Giovanni Prietl, şi reprezentanţii comunităţii locale. Piatra de temelie pentru sfântul lăcaş a fost pusă în data de 1 aprilie 2023, iar lucrările de construcţie au început în 9 noiembrie 2024. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 206, Ultimul acces: 2026-09-26 15:16:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1