Mihai Eminescu omagiat la Ateneul Român de Ana Blandiana şi elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”[2026-01-16]de Ştefana TotorceaElevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti au continuat joi tradiţia lor de Ziua Culturii Naţionale, depunând o ghirlandă cu garoafe roşii pe umerii statuii lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român. Li s-a alăturat, aşa cum a făcut-o de multe ori, poeta Ana Blandiana. „Avem mulţi mari poeţi, dar Eminescu este Poetul Naţional. Nu cred, însă, că suntem conştienţi cât de greu îi este unui mare poet să fie poet naţional, cât de puţină libertate îi lăsăm noi în eternitate, punându-i pe umeri povara culturii naţionale şi făcându-l să răspundă pentru ceea ce se întâmplă şi după el”, a declarat poeta pentru Trinitas TV. Pledoarie pentru poezie „Mi se pare o imensă greşeală faptul că, în mod teoretic, în ultimii ani, în şcoala noastră nu se mai învaţă pe de rost poezii”, a adăugat Ana Blandiana. „Copiii din România nu-l mai ştiu pe de rost pe Eminescu, ceea ce este îngrozitor – nu pentru Eminescu, ci pentru ei, pentru că nu le rămâne această lumină din copilărie care, de obicei, luminează toată viaţa.” Elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din Bucureşti au depus tradiţionala ghirlandă de flori pe umerii statuii lui Mihai Eminescu de la Ateneu joi, 15 ianuarie 2026, de Ziua Culturii Naţionale. Foto: Robert Sandu Gestul de a aduce flori la statuia lui Mihai Eminescu cu prilejul zilei sale de naştere a devenit o tradiţie a liceului păstrată neîntrerupt de 13 ani. O tradiţie de 13 ani „Noi am preluat o tradiţie”, a explicat Mona Şerbănescu, fondatoarea şi directoarea instituţiei de învăţământ. „Din fericire am descoperit la timpul potrivit lucrarea Fals tratat de manipulare, volumul pe care l-a publicat Ana Blandiana cu 13 ani în urmă, ca să decidem împreună cu clasa 5-a de atunci că ar fi bine să încercăm şi noi să depunem această ghirlandă de garoafe roşii.” „Continuăm o tradiţie a scriitorilor care se simţeau dizidenţi într-o lună ianuarie dedicată familiei conducătoare de atunci şi ca atare ne-am decis să o anunţăm pe doamna Ana Blandiana că dorim să continuăm gestul pe care îl făceau scriitorii”, a relatat Mona Şerbănescu. Ana Blandiana se întâlneşte aproape an de an cu elevii liceului la această acţiune şi le vorbeşte despre Eminescu şi despre legătura dintre cultura naţională şi ziua de naştere a poetului. Declaraţii de la elevi Trinitas TV a stat de vorbă cu câţiva elevi participanţi la activitate: „Eu consider că este important Mihai Eminescu deoarece cred că reprezintă patria şi simt că poeziile lui exprimă foarte bine natura”, a spus o elevă. „Mă bucur că sunt român la fel ca el, deoarece este unul dintre cei mai mari poeţi al lumii”, a adăugat un coleg al ei. „Mi se pare că poeziile lui sunt foarte frumoase. Oricine poate să înveţe poeziile. Sunt destul de pure şi simple, îţi vin uşor”, a adăugat alt elev. La final, elevii au recitat poezii scrise de Mihai Eminescu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 186, Ultimul acces: 2026-09-26 15:15:47
|
Timp total: 0.04s...
[]:1