Pentru ce studiem? Episcopul Italiei, dialog cu studenţii Extensiei de la Roma a Facultăţii de Teologie din Bucureşti[2026-01-16]de Ştefana Totorcea„Scopul vieţii mele este să-L cunosc pe Domnul”, le-a spus Episcopul Siluan al Italiei studenţilor Extensiei de la Roma a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. La începutul acestei săptămâni, ierarhul a purtat un dialog duhovnicesc cu ei. Preasfinţia Sa a subliniat că rostul vieţii nu se reduce la diplome şi rezultate, oricât de legitime ar fi acestea în plan instituţional. „Scopul vieţii mele este să-L cunosc pe Domnul”, le-a spus ierarhul. Studiul teologic – cu toată rigoarea lui – rămâne un instrument bun atunci când este păstrat în această ordine: ca mijloc de a sprijini cunoaşterea lui Dumnezeu, nu de a o înlocui, a explicat părintele episcop. Preasfinţia Sa a avertizat că se poate ieşi din anii de formare cu performanţe academice, dar fără a fi câştigat ceea ce este decisiv: aprofundarea credinţei, obişnuinţa rugăciunii şi a vieţii bisericeşti, statornicia inimii. De aceea, fără practică liturgică, teologia nu este vie. Pentru studenţii Extensiei de la Roma, cu o medie de vârstă mai ridicată, cuvântul a venit şi ca o încurajare. Preasfinţia Sa a numit acest început „mai târziu” un lucru bun, în măsura în care maturitatea aduce o asumare mai aşezată. Despre rugăciune şi citirea Sfinţilor Părinţi Episcopul Siluan al Italiei a dialogat marţi, 13 ianuarie, cu studenţii Extensiei de la Roma a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Foto: Episcopia Italiei Un moment de încărcătură teologică aparte a fost cel despre rugăciunea pentru aproapele şi legătura reală dintre persoane. Legătura dintre oameni nu este una accidentală; ea este chemată să se împlinească după chipul comuniunii Treimice, a subliniat Episcopul Siluan al Italiei. Preasfinţia Sa a îndemnat la o apropiere timpurie de lectura patristică, ca sprijin în înţelegerea pasajelor mai dificile ale Scripturii: comentariile Sfântului Ioan Gură de Aur, ale lui Teofilact al Bulgariei, iar apoi, cu discernământ şi răbdare, ale unor autori mai denşi, precum Sfântul Chiril al Alexandriei. În acest fel, teologia rămâne expresia gândirii Bisericii, nu simpla noastră opinie despre Dumnezeu. Îndemnul final, rostit fără solemnitate, dar cu greutatea unei îndelungate experienţe pastorale, rămâne limpede: să nu pierdem ţinta. Studiul este bun, necesar şi folositor, însă devine cu adevărat teologie doar atunci când rămâne în slujba cunoaşterii Domnului şi a vieţii în Biserică, a încheiat ierarhul. Extensia de la Roma a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din Bucureşti a fost înfiinţată în anul 2017, la solicitarea Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a Patriarhului Daniel, cu sprijinul guvernului României şi al Universităţii din Bucureşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 233, Ultimul acces: 2026-09-26 15:29:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1