Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitor de mănăstire şi spital, patron al artelor creştine: 397 ani de la mutarea la Domnul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mitropolitul Anastasie Crimca, ctitor de mănăstire şi spital, patron al artelor creştine: 397 ani de la mutarea la Domnul

[2026-01-19]
de Ştefana Totorcea

Anastasie Crimca, numit la botez Ilie, s-a născut la Suceava în preajma anului 1560, ca fiu al lui Ioan şi Cristina Crimca, familie înstărită şi înrudită cu boierii vremii.
„Rămânând în oaste câţiva ani, tânărul Ilie Crimca a fost îndemnat de Duhul Sfânt să se facă ostaş al lui Hristos. Deci, renunţând la cele pământeşti, a intrat în obştea Mănăstirii Putna, călugărindu-se cu numele de Anastasie”, relatează Arhim. Ioanichie Bălan în Patericul Românesc.
Numit egumen la Galata, a fost apoi hirotonit episcop de Rădăuţi, după câteva luni s-a retras din scaunul arhieresc, din cauza vitregiilor vremii, şi a ctitorit pe moşia sa o bisericuţă dedicată Sf. Proroci Enoh şi Ilie şi Sf. Ioan Teologul.
A fost începutul Mănăstirii Dragomirna, unde, ulterior, Logofătul Luca Stroici l-a ajutat să construiască şi biserica mare.
Pentru înţelepciunea şi smerenia sa, în 1607, a fost ales Mitropolit al Moldovei, păstorind Biserica lui Hristos timp de 20 de ani. Cea dintâi grijă a sa a fost întărirea vieţii duhovniceşti prin mănăstiri şi sate şi zidirea de noi biserici, mai relatează Arhim. Ioanichie Bălan.
Sub îndelungata sa păstorire, mănăstirile şi schiturile din Moldova au cunoscut o înflorire duhovnicească.
Mitropolitul Anastasie Crimca a fost ctitorul primului spital public din Moldova (1619), la Suceava, şi primul autoportretist din arta creştină românească.
În zona Străzii Petru Rareş din Suceava s-au găsit fundaţiile bolniţei în anii 1980. Misionarul catolic Pietro Diodato Bakšić afirma în 1641 că spitalul încă exista pe acel loc şi că era vorba de un spital în toată legea, nu o simplă bolniţă.
Una din principalele surse de finanţare ale spitalului era Mănăstirea Dragormirna, tot ctitorie a Mitropolitului Anastasie Crimca.
Autoportret Mitropolitul Anastasie Crimca. Foto: Arhiva Basilica.ro
Pe manuscrisele păstrate în muzeul de la Dragomirna poate fi admirat autoportretul său, reprezentant la rugăciune, în veşminte de arhiereu, în genunchi şi în faţa sfinţilor ierarhi liturghisitori.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 282, Ultimul acces: 2026-09-27 23:57:48