Generaţia Z şi întoarcerea la creştinism: Creştere de la 4% la 16% a participării tinerilor britanici la viaţa religioasă[2026-01-12]de Mihail PătrăşcanuInteresul pentru creştinism este în creştere în rândul tinerilor din Marea Britanie, arată datele unui raport al Bible Society. Participarea tinerilor cu vârste între 18 şi 24 de ani la viaţa religioasă a crescut de patru ori în ultimii şase ani. Raportul subliniază că acest interes crescut este vizibil mai ales în rândul tinerilor proveniţi din medii predominant seculare, pentru care explorarea credinţei creştine reprezintă o experienţă nouă. Documentul mai arată că cei care participă regulat la viaţa religioasă sunt mai puţin predispuşi la depresie şi anxietate, iar peste 60% dintre tinerii care merg des la biserică sunt activi şi în viaţa comunităţii. Numărul de Biblii cumpărate s-a dublat Această evoluţie se reflectă şi în cumpărarea Sfintei Scripturi. Conform unei analize realizate de Societatea pentru Promovarea Cunoaşterii Creştine (SPCK Group) şi citată de The Guardian, vânzările de Biblii în Marea Britanie au atins în 2025 cel mai ridicat nivel de la începutul înregistrărilor statistice. Comparativ cu anul 2019, vânzările au crescut cu 134%. Studiul se bazează pe datele furnizate de Nielsen BookScan, serviciu internaţional de monitorizare a vânzărilor de carte. Sam Richardson, directorul executiv al SPCK Group, a declarat pentru The Guardian că aceste date indică o schimbare de perspectivă în rândul tinerilor: „Dacă înainte, gestul de revoltă era să fii ateu şi să urmezi figuri precum Richard Dawkins şi aşa-numitul nou ateism, astăzi lucrurile par să se fi inversat”. „Pentru generaţia următoare este mai interesant să fii creştin. Tinerii sunt deschişi să exploreze credinţa, în loc să o respingă automat”, a evidenţiat directorul SPCK Group. Rolul reţelelor sociale Potrivit aceleiaşi surse, reţelele sociale au contribuit la această schimbare, oferind tinerilor acces direct la mărturii personale despre parcursuri spirituale, într-un mod mai informal şi mai accesibil decât în trecut. The Guardian notează, de asemenea, că tendinţe similare se observă şi în Statele Unite ale Americii, unde vânzările de Biblii au atins în 2025 un nivel record pentru ultimii 21 de ani, sugerând o evoluţie mai largă a interesului pentru credinţă în rândul Generaţiei Z din spaţiul occidental. Agenţia de ştiri Basilica este prezentă pe principalele platforme de social media. Ne puteţi urmări pe Facebook, X (Twitter), Instagram, precum şi pe canalele de Whatsapp şi Telegram, pentru a rămâne mereu conectat la evenimentele vieţii creştine din România şi nu numai. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 224, Ultimul acces: 2026-09-24 13:13:34
|
Timp total: 0.04s...
[]:1