Concursul Naţional Catehetic 2026 este dedicat familiei creştine[2026-01-15]de basilica.roConcursul Naţional Catehetic al Patriarhiei Române va avea ca temă, în acest an, familia. Astfel, copiii şi tinerii care vor participa la ediţia a 18-a sunt invitaţi să cunoască învăţătura Bisericii cu privire la familia creştină. De asemenea, având în vedere că 2026 a fost declarat „Anul comemorativ al al Sfintelor Femei din Calendar”, participanţii sunt chemaţi să descopere şi să valorifice pildele de mărturisire ale femeilor mironosiţe, muceniţe, cuvioase, soţii şi mame din Biserica Ortodoxă. Concursul Naţional Catehetic „Familia, Binecuvântarea lui Dumnezeu şi Şcoala Iubirii Smerite şi Darnice” a fost lansat în luna noiembrie 2025 şi se va încheia cu festivitatea de premiere la nivel naţional, în mai 2026. Ministerul Educaţiei este partener al evenimentului. Familia creştină în context contemporan Părintele Mihai Pavel, inspector la Sectorul teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale, spune că acest concurs are un dublu obiectiv: de a prezenta realităţile familiei creştine, precum şi de a prezenta chipuri de femei care să inspire. „Ne propunem prin acest concurs să prezentăm sau să redescoperim identitatea familiei creştine. Ce înseamnă sau care este acel profil al familiei creştine? Nu unul idealizat, ci unul în contextul societăţii de astăzi. Ne propunem totodată să articulăm în copiii şi tinerii care participă la şcolile catehetice parohiale, să creionăm acel cadru, acea viziune creştină asupra familiei”. „Nu în ultimul rând ne propunem să identificăm o serie de strategii misionare şi pastorale pentru problematica pe care astăzi familia o întâmpină şi în acelaşi timp, să aşezăm în atenţia celor care participă la sesiunile de cateheze parohiale chipuri îmbunătăţite de femei care să inspire şi să aşeze profilul acela feminin de mamă, de soţie, de soră, pe care Biserica întotdeauna l-a avut”, a explicat pr. Mihai Pavel la Trinitas TV. Părinţi, profesori, preoţi – împreună pentru familie Acest concurs nu este destinat, exclusiv, preoţilor parohi, ci se adresează şi altor educatori creştini. „Concursul nu este iniţiat sau organizat exclusiv de preotul paroh, ci împreună cu profesori, cu colaboratori voluntari la nivelul comunităţii, cu copii şi tineri care fac parte activă în aceste grupuri. Ca în fiecare an, Ministerul Educaţiei ne este partener în acest concurs şi concursul practic nu ar fi împlinit dacă profesorul de religie şi voluntari dintre cei care sprijină lucrarea pastoral-misionară a preotului nu ar fi implicaţi în organizarea acestui concurs”. Potrivit părintelui Mihai Pavel, părinţii au un rol foarte important, iar educaţia copiilor nu poate fi concepută în lipsa acestora. „Părinţii au nevoie să-şi asculte copiii şi copiii au nevoie să înveţe cum să-şi vadă şi să-şi asculte părinţii. Tema concursului este una de redescoperire, una de reevaluare a bogăţiei familiei. Bogăţiei familiei ca loc în care Dumnezeu lucrează, iubirea şi milostivirea Lui lucrează. Este locul experierii iubirii Lui Dumnezeu”, a completat pr. Mihai Pavel. Detalii despre regulament se pot obţine de pe site-ul patriarhia.ro. Evaluarea proiectelor la nivel de protopopiat va avea loc în perioada 21-26 aprilie, iar la nivel de eparhie, între 27 şi 30 aprilie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 282, Ultimul acces: 2026-09-24 12:15:28
|
Timp total: 0.04s...
[]:1