IPS Atanasie: Departe de ţară, îl redescoperim pe Mihai Eminescu ca pe o rugăciune a neamului nostru[2026-01-15]de Ştefana Totorcea„Departe de ţară, între limbi străine şi drumuri care ne poartă zilnic spre alte lumi, îl redescoperim pe Mihai Eminescu ca pe o rugăciune a neamului nostru”, a scris joi pe o reţea socială Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. „În Biserică, limba lui devine vie, dorul se aşază în nădejde, iar memoria unei patrii lăuntrice se păstrează nu ca nostalgie, ci ca responsabilitate”, a mai scris Înaltpreasfinţia Sa. Ierarhul a subliniat, totodată, şi legătura dintre spirit şi cultură, dintre Biserică şi identitatea culturală a românilor. „Eminescu ne-a învăţat limba dorului; Biserica ne-o păstrează vie, oriunde am fi”, a subliniat Părintele Arhiepiscop Atanasie. Românii din ţară şi din diaspora au serbat joi Ziua Culturii Naţionale, instituită în data de 15 ianuarie, în memoria zilei de naştere a Poetului Naţional al românilor. La Cimitirul Bellu din Bucureşti, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a pomenit pe Mihai Eminescu, iar românii din diaspora şi din comunităţile istorice din jurul graniţelor au organizat momente culturale şi pomeniri în comunităţile lor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 235, Ultimul acces: 2026-09-23 09:42:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1