Ultima Sfântă Liturghie cu pr. Iulian Robu OFMConv la Sanctuarul din Oradea[2026-01-12]foto: EGCO.ro / Eugen IvuţDuminică, 11 ianuarie a.c., Preasfinţia Sa Virgil Bercea a celebrat Sfânta Liturghie la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea, în duminica după Botezul Domnului. În această zi plină de emoţie, pr. Iulian Robu OFMConv, paroh şi rector al Sanctuarului Eparhial din ianuarie 2017 până în prezent, a celebrat ultima Sfântă Liturghie alături de credincioşii orădeni înainte de începerea noii misiuni care i-a fost încredinţată. Au participat pr. Mihai Vătămănelu OFMConv, Vicar general, confraţii călugări franciscani, un sobor de preoţi şi diaconi, precum şi numeroşi credincioşi care au dorit să îşi exprime recunoştinţa pentru aceşti nouă ani de slujire ai fratelui Iulian Robu la Oradea. În cuvântul de învăţătură adresat la Sfânta Liturghie, PS Virgil Bercea a pornit de la Evanghelia duminicii (Matei 4,12-17), despre începutul propovăduirii lui Isus: „Poporul care locuia în întuneric a văzut lumină mare”. „Lumina mare” apare după Botezul Domnului: Ioan este arestat, iar Isus pleacă în Galileea – „ţinutul umbrei”. Lumina intră în întuneric, dar dincolo de acesta pătrunde în istoria umanităţii, în viaţa concretă a oamenilor. Sfântul Ioan Evanghelistul spune: „Lumina lui Cristos luminează pe orice om”. Domnul, după cele 40 de zile în pustiu şi după Botezul de la Iordan, alege să înceapă misiunea Sa în Galileea, o periferie a imperiului roman, considerată „necurată” conform tradiţiei, amestecată etnic şi religios. Despre acest popor vorbeşte Isaia atunci când spune: „poporul care locuia în întuneric”. PS Virgil a subliniat că mântuirea – care este Isus – începe de la margine, de la periferie, de la cei păcătoşi, pentru că Mântuitorul a venit pentru toţi, pentru cei simpli. Betleemul, Galileea, dar şi Crucea sunt „periferii” ale lumii. În Galileea, locul vieţii cotidiene, Isus începe evanghelizarea, minunile, intrarea Sa în viaţa oamenilor. Galileea neamurilor are legătură cu fiecare dintre noi, a spus Ierarhul, este „Galileea inimii”, acea parte interioară unde intră Cristos pentru a aduce lumină. „Şi eu sunt o periferie. Cine sunt eu? Valoarea noastră există doar în măsura în care suntem legaţi de Cristos. Acolo este valoarea noastră.” În Galileea inimii, Isus vrea să aducă lumină, să transforme viaţa noastră din interior. Aici este nevoie de harul Domnului, căci fără El „vedem”, dar cu El suntem cu adevărat în lumină. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Harul se arată acolo unde este mai mare nevoie” – şi unde este mai mare nevoie decât în inima fiecăruia? Cuvintele Domnului „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” ne arată că Pocăinţa este atât Sacrament, cât şi virtute – tăria sufletească ce ne ajută să fim drepţi, curaţi, curajoşi, cumpătaţi, buni şi umili. Virtutea pocăinţei este un drum: uneori mergem senin, alteori ne împiedicăm. Dar dacă o trăim împreună cu credinţa, iubirea şi speranţa, atunci ştim că în Galileea sufletului nostru a intrat Mântuitorul. Sf. Grigore din Nazianz afirmă: „Pocăinţa este a doua naştere”. În cadrul celebrării, PS Virgil a adresat un emoţionant cuvânt de mulţumire pr. Iulian Robu, care şi-a încheiat misiunea de paroh şi rector: „Pleacă drept, cu demnitate, pentru că a ştiut să slujească atât timp cât a fost paroh şi rector al sanctuarului. Galileea sufletului său pentru această perioadă a fost Oradea, această parohie, dumneavoastră. A trăit virtutea pocăinţei cu adevărat: a fost corect şi drept, curajos şi cumpătat, destoinic şi curat, a făcut binele şi ne-a ajutat şi pe noi să îl facem; a fost cinstit şi plin de umilinţă. Lumina primită de la Domnul ne-a dăruit-o predicând, catehizând şi celebrând cu iubire Sfintele Sacramente. A fost o prezenţă solară şi luminoasă în comunitatea noastră – pentru aceasta îi mulţumesc!” Ierarhul a amintit cuvintele Sfântului Pavel: „Eu am sădit, Apolo a udat, iar Domnul a făcut să crească”, amintind că înaintea pr. Iulian au slujit PS Vasile, pr. Tătar, pr. Dănuţ, pr. Mihai: „Pleci pe un drum nou, într-o altă Galilee, pentru a duce şi acolo Lumina lui Cristos. Dar să ştii, părinte, că poarta bisericii, a parohiei şi a Episcopiei Greco-Catolice de Oradea rămâne deschisă. Mulţumesc, părinte, în numele tuturor!” La final, pr. Iulian Robu a mulţumit Bunului Dumnezeu, Preasfinţitului Virgil, fraţilor franciscani, preoţilor din Eparhie, surorilor asumpţioniste şi tuturor credincioşilor – tinerilor, copiilor, Terţiarilor Franciscani, membrilor Reuniunii Mariane – pentru aceşti nouă ani de misiune: „Să îl avem pe Cristos în mijlocul nostru, întotdeauna. De unde voi fi, voi sprijini această biserică şi Episcopul locului, care mi-a stat întotdeauna alături. Vă spun tuturor un mare «mulţumesc» şi vă cuprind cu o îmbrăţişare! Rămânem sub protecţia Maicii Domnului, Regina acestui Sanctuar. Rămas-bun şi la bună revedere! Domnul să vă binecuvânteze!” În numele credincioşilor, Mioriţa Săteanu i-a transmis părintelui un mesaj de recunoştinţă pentru cei nouă ani petrecuţi în mijlocul comunităţii franciscane orădene: „Vă mulţumim pentru predicile pline de învăţăminte, pentru sfaturi, rugăciuni, pentru puterea şi străduinţa cu care ne-aţi păstorit sufletele. (…) Ne vom aduce aminte mereu de tot ceea ce ne-aţi învăţat. (…) La mulţi ani şi numai bine!” Duminica viitoare, pe 18 ianuarie a.c., va avea loc la Sanctuarul Eparhial „Maica Domnului” din Oradea învestirea noului părinte paroh, guardian şi stareţ al casei, pr. Augustin Budău OFMConv. (Biroul de presă EGCO, Mihaela Caba-Madarasi) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 239, Ultimul acces: 2026-09-24 20:41:03
|
Timp total: 0.05s...
[]:1