PF Claudiu la comemorarea Preasfinţitului Florentin[2026-01-15]foto: EparhiaClujGherla.ro13.01.2026, Cluj (Catholica) - În contextul comemorării PS Florentin Crihălmeanu, fost Episcop de Cluj-Gherla, la cinci ani de la plecarea sa din această lume, succesorul său, PF Claudiu, i-a invitat pe cei prezenţi să se folosească de moment pentru a-şi aduce aminte de ceva esenţial: „noi nu suntem făcuţi pentru lumea aceasta”. Redăm câteva fragmente din alocuţiunea capului Bisericii Greco-Catolice, administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla. „Anul care a trecut ne-a adus, poate mai mult ca oricând, cu picioarele pe pământ. Deja în imagini şi în evenimentele pe care le-am văzut împreună acum câteva minute, din toate aceste imagini vedem câţi oameni lipsesc din mijlocul nostru. Era vorba de beatificarea de pe Câmpia Libertăţii: Preafericitul Părinte Lucian nu mai e cu noi fizic, Papa Francisc nu mai e cu noi, Preasfinţitul Florentin nu mai e cu noi, şi, cred că dacă trec pe la fiecare, la fel, rudenii, prieteni, cunoscuţi… Deşi pare că a fost un an trist din acest punct de vedere, cum ziceam, parcă ne-a adus mai mult ca oricând cu picioarele pe pământ, fiindcă nouă ni se pare că stăm. Dar noi nu stăm nici acum, ci noi mergem înainte. Şi mergem şi împlinim planul pe care Dumnezeu îl are cu noi, împlinim misiunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, şi nu stăm niciodată.” „Cred că ar trebui să folosim memoria Preafericitului Părinte Lucian, a Sfântului Părinte, a Preasfinţitului Florentin şi toate aniversările pe care le avem, pentru a ne aduce aminte de esenţial: că noi nu suntem făcuţi pentru lumea aceasta. În special, persoanele consacrate, preoţii, au ales viaţa pe care au ales-o, tocmai fiindcă trăiesc deja, chiar dacă nu încă, în Împărăţia Cerurilor. Şi misiunea lor este să invite toţi credincioşii să îşi aducă aminte în continuu de aceste lucruri.” „În vechime era o predicare, care se rezuma de multe ori la aceasta: «Adu-ţi aminte că o să mori»; «Memento mori»; «Ricordati che devi morire». Atât. Nu să ne speriem, nu să ne întristăm, nu să trăim terorizaţi, ca şi cum, dacă ieşim de aici, oare ce ni se întâmplă? Domnul ştie ce ni se întâmplă, fiindcă suntem în mâinile Lui. Dar, exact aşa cum au plecat cei dragi dintre noi – Preasfinţitul Florentin, în mod cu totul special, la o vârstă atât de fragedă ca episcopat -, poate la Papa Francisc, sau la Preafericitul Părinte Lucian a fost un pic mai uşor, că a existat o pregătire. Dar, exact aşa cum a plecat Preasfinţitul Florentin, aşa vom pleca şi noi. Nu ştim când, nu ştim dacă la aceeaşi vârstă, dacă vom pleca în seara aceasta sau mâine sau peste 10 ani sau peste 20 de ani, dar nu acest lucru e important. Important e să ne trăim viaţa aşa cum şi-au trăit-o ei. (…)” „Uitaţi-vă cât de senin vorbea Preasfinţitul Florentin despre momentul morţii, făcând legătura cu Fericitul Cardinal Iuliu Hossu şi cu toţi ceilalţi. Totul e o pregătire pentru acel pasaj esenţial, cum spunea cineva, singurul moment vital al vieţii noastre: Moartea – paradoxal, pare că e o lipsă a vieţii, dar de fapt e cel mai plin de viaţă moment. Fiindcă atunci viaţa noastră începe cu adevărat, pulsează cu adevărat. Până atunci o trăim aici, în spaţiul nostru, în lumea aceasta, în care o trăim aşa cum o trăim cu toţii, cu multe bucurii şi momente de fericire, dar şi cu multă întristare, cu suferinţă, cu încercări. Fiecare încercăm acolo unde suntem să clarificăm câte ceva din Împărăţia Cerurilor, dar facem bucata pentru care Dumnezeu ne-a pus aici.” „Toţi împreună încercăm să facem mai mult. Încerc şi eu să mă gândesc tot timpul la viaţa veşnică, apropo de cei care au plecat din familia mea. Aceasta faceţi şi voi. Dar împreună încercăm unii altora să ne aducem aminte că e aşa, că nu moartea are ultimul cuvânt şi nu întristarea. Deşi, după un film ca şi cel pe care l-am văzut, parcă ne cuprindem întristarea, că ne aducem aminte fiecare în parte, de cei pe care i-am văzut în imagini, de momentele trăite, dar nu acela e momentul de adevăr. Momentul de adevăr este acesta: că persoana pe care aparent am pierdut-o, o regăsim în fiecare clipă în viaţa noastră.” „(…) Şi să ne aducem la fel de bine aminte că ne pregătim – suntem pe acea bandă rulantă care ne duce, chiar şi acum când ni se pare că stăm, nu înspre un sfârşit, înspre un moment tragic, înspre un moment de suferinţă, ci înspre împlinirea vocaţiei pentru care am fost creaţi şi aduşi pe acest pământ. Şi, dincolo, vom recompune acel mozaic minunat şi ne vom reîntâlni cu toţii, din mila Domnului – ne rugăm şi pentru Preasfinţitul Florentin, ne rugăm şi pentru Papa Francisc, ne rugăm şi pentru Preafericitul Părinte Lucian şi pentru toţi cei dragi din viaţa noastră. Ne rugăm pentru ei şi ne rugăm pentru noi, ca şi noi din mila Domnului să ajungem acolo unde ne rugăm să ajungă şi ei, în adevărata viaţă. Lăudat să fie Isus Cristos!” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 213, Ultimul acces: 2026-09-24 06:52:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1