Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Buzău l-a cinstit pe ocrotitorul său[2026-01-09]de Cristian DamianBiserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Buzău şi-a cinstit miercuri ocrotitorul său spiritual. Evenimentele liturgice dedicate hramului au început în seara zilei de marţi cu săvârşirea slujbei Vecerniei unită cu Litia. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Înaltpreasfinţia Sa a subliniat rolul unic pe care Sfântul Ioan Botezătorul l-a avut în planul mântuirii. Înaintemergătorul Domnului Hristos a trăit o viaţă de asceză, înfrânare şi mărturisire a lui Dumnezeu, chemând oamenii la o viaţă de pocăinţă. La finalul Sfintei Liturghii, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi slujitorii bisericii adormiţi. Totodată, a fost pomenit şi Arhiepiscopul Epifanie Norocel, la 13 ani de la mutarea sa la Domnul. Parohia a primit în urmă cu doi ani, din partea Preasfinţitului Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, un fragment din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 240, Ultimul acces: 2026-09-21 19:17:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1