Moaştele Sfintei Filofteia vor fi aduse la Parohia Sfântul Calinic de la Cernica – Titan din Capitală[2026-01-09]de Cristian DamianMoaştele Sfintei Filofteia vor fi aduse în data de 12 ianuarie la Parohia „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” – Titan, din Capitală. Evenimentul va avea loc cu prilejul sărbătorii Sfintei Muceniţe Tatiana Diaconiţa, ocrotitoarea lăcaşului de cult. Părintele Liviu Mihai Dinu, paroh al Bisericii „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, a vorbit despre binecuvântarea de a avea două sfinte muceniţe la hramul de iarnă. „Anul acesta vor fi aduse în pelerinaj moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş pentru a încununa sărbătoarea de la biserica noastră”, a declarat părintele paroh pentru Trinitas TV. „Credincioşii vor putea cinsti şi un fragment din moaştele Sfintei Muceniţe Tatiana aflat în patrimoniul parohiei din anul 2022”. Programul hramului Programul liturgic al sărbătorii va începe în seara zilei de duminică, de la ora 17:00, cu slujba Vecerniei, unită cu Litia, şi Acatistul Sfintei Muceniţe Tatiana. Cu acest prilej, în parohie va sosi şi delegaţia de la Curtea de Argeş. A doua zi, va fi oficiată de la ora 7:30 slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie. La final, va fi săvârşită slujba parastasului pentru ctitori, clerici şi enoriaşi ai parohiei trecuţi la cele veşnice. Seara va fi săvârşită Vecernia şi Acatistul Sfintei Filofteia. Parohia „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” – Titan se află pe Strada Câmpia Libertăţii, nr. 68, Sector 3, Bucureşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 346, Ultimul acces: 2026-09-20 06:33:59
|
Timp total: 0.04s...
[]:1