Mesaj emoţionant pe Instagram: Colegii îşi iau adio de la fostul coleg, Matei, fiul pr. Ioan Cozma din Vatra Dornei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mesaj emoţionant pe Instagram: Colegii îşi iau adio de la fostul coleg, Matei, fiul pr. Ioan Cozma din Vatra Dornei

[2026-01-10]
de Ştefana Totorcea

Credincioşii din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor au fost cutremuraţi recent de drama prin care trece familia preotului Ioan Cozma din Vatra Dornei: maşina în care se aflau doamna preoteasă Diana şi cei cinci copii a căzut în râul Bistriţa.
Unul dintre copii, Matei, în vârstă de 14 ani, s-a mutat la cele veşnice, iar în spitalul din Suceava rămân internaţi în stare gravă soţia părintelui şi ceilalţi patru copii – Iustin, 17 ani (în comă); Xenia, 8 ani; Alexie, 3 ani; şi Filofteia, 1 an.
În mod evident, colegii de şcoală ai lui Matei de la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei au fost şocaţi de vestea că l-au pierdut definitiv pe Matei ca prieten şi coleg.
Diriginta clasei, Geta Albota, a vorbit cu ei despre pierdere, durere şi nevoia de a fi uniţi în astfel de momente grele. Împreună, au ţinut un moment de reculegere în memoria lui.
Foto credit: Radio Dorna
„Şcoala a început fără tine, Matei. Banca ta a rămas goală, iar noi am rămas cu lacrimi, cu dor şi cu amintirea unui copil bun, liniştit, respectuos şi responsabil”, au transmis tinerii pe Instagram.
„Ai fost şi vei rămâne parte din noi.”
Matei este înmormântat sâmbătă, la Mănăstirea Buciumeni din judeţul Suceava. Slujba începe la ora 14:00.
Sprijin pentru tratament
Între timp, comunităţile din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor se mobilizează pentru a-i ajuta pe membrii familiei rămaşi în viaţă, a căror recuperare va fi lungă şi dificilă.
Arhiepiscopia a anunţat că va sprijini familia şi a organizat o colectă în toate parohiile.
Separat de aceasta, protopopiatele din cuprinsul eparhiei au donat deja 50.000 lei pentru tratamentele necesare.
Donează
Cont RON: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
Cont EURO: RO78 RNCB 0234 0370 1091 0110
Beneficiar: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Menţiune obligatorie: COZMA
Telefon informaţii: 0756 617 617

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 248, Ultimul acces: 2026-09-28 05:31:15