Naşterea Domnului este sărbătoarea familiei: PS Veniamin îl citează pe Sf. Ilarion Felea în Pastorala de Crăciun[2026-01-06]de Ştefana Totorcea„Sărbătoarea Naşterii Domnului ne readuce în faţa ochilor atât bucuria întrupării, cât şi lucrarea lui Dumnezeu în lume, care ne cheamă la unitate şi solidaritate cu oamenii suferinzi, la păstrarea tradiţiilor creştine în familie şi mai ales la afirmarea valorilor evanghelice în lumea debusolată în care trăim”, scrie Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud în Pastorala de Crăciun. „Această sărbătoare, aşa cum scria Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea: Este ziua naşterii Întemeietorului credinţei creştine şi sărbătoarea familiei: e ziua păcii şi a bucuriei, sărbătoarea îngerilor şi a colindătorilor, a părinţilor şi copiilor.” Preasfinţitul Părinte Veniamin aminteşte că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2026 în Patriarhia Română drept Anul Omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul Comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, cuvioase, soţii şi mame). Omagiu femeilor creştine Acest act reprezintă un îndemn „să privim cu admiraţie spre sfintele femei mironosiţe, dar şi spre toate femeile cuvioase şi mame care au înscris pagini de istorie aleasă în lume şi în ţara noastră”, explică Episcopul Basarabiei de Sud. „Să ne aducem aminte de chipurile blânde şi duioase ale bunicuţelor noastre şi de dragostea lor, de bunătatea lor, de râvna lor pentru cele sfinte şi păstrarea credinţei ortodoxe, a spiritualităţii neamului nostru românesc şi a familiei, ele veghind împreună cu preoţii din comunitate şi cu părinţii ca tinerii să rămână ancoraţi în dragostea de Dumnezeu şi respectul faţă de semeni.” Solidaritate şi sprijin pentru familii Pe lângă atitudinea specială de respect şi iubire faţă de femei, mame, bunici, surori, ierarhul mai îndeamnă şi la faptele iubirii faţă de semeni – concretizată în sprijinirea familiilor. „Să ne îndreptăm atenţia spre familiile din comunităţile noastre şi mai ales spre persoanele neajutorate, care au nevoie de sprijinul, dragostea şi atenţia noastră, nu doar la unele sărbători, ci pe tot parcursul anului”, transmite Părintele Episcop Veniamin. Totodată, ierarhul le aminteşte credincioşilor că au nevoie şi de rugăciune şi comuniune în familie şi comunitate. „Să nu reducem Sărbătoarea Naşterii Domnului doar la aspectele exterioare tradiţionale şi culinare, la activităţile culturale şi petrecerile care se fac în familie şi comunitate, ci să ne întâlnim în rugăciune, să facem ca bucuria din Betleem să umple inimile şi să ne dea speranţă pentru un viitor mai bun în lumea tot mai prinsă de tehnologiile care întrerup dialogul dintre oameni şi cu Dumnezeu, ne fură timpul dat de El pentru rugăciune şi comuniune în familie şi comunitate”, îndeamnă ierarhul. „Aceste preocupări ale omului contemporan îl fac insensibil în relaţia cu semenii şi nefericit în comunitate, pentru că noi suntem fiinţe dialogale, chemate spre comuniune şi comunicare cu cei care ne înconjoară.” Hristos, Jertfă pentru viaţa lumii O parte importantă a mesajului părintelui episcop subliniază teologia Întrupării şi slujirii Mântuitorului. „El, Păstorul, se jertfeşte pe Cruce şi ne răscumpără din robia morţii, dar ni Se oferă şi ca hrană pentru viaţa veşnică, spunând: Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu (Ioan 6,51).” „El nu aduce o jertfă oarecare pentru iertarea păcatelor oamenilor după cum făceau arhiereii vechiului legământ sau după cum vedem în diferite religii ale lumii, ci Se jertfeşte chiar pe Sine, spunând apostolilor: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan 6,54)”, adaugă Preasfinţia Sa. „Din cele relatate vedem prezenţa Sa în lume atât ca şi Creator şi Răscumpărător, fiind în stare de jertfă până la sfârşitul veacurilor, când va veni să răsplătească fiecăruia după faptele lui, cât şi ca judecător la a doua Sa venire, atunci Mielul va deveni păstor şi va despărţi oile de capre (Matei 25,32).” Ierarhul nu omite să adauge că această slujire a lui Hristos nu este doar un eveniment istoric de acum două milenii, ci o lucrare tainică reiterată cu fiecare Liturghie. Miercuri, 7 ianuarie 2026, românii din jurul graniţelor serbează Crăciunul conform calendarului nerevizuit. Descarcă de aici textul integral al pastoralei Preasfinţitului Părinte Veniamin. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 254, Ultimul acces: 2026-09-27 20:46:34
|
Timp total: 0.03s...
[]:1