Mitropolitul Olteniei: Prin botez ni se deschid cerurile spre Împărăţia lui Dumnezeu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mitropolitul Olteniei: Prin botez ni se deschid cerurile spre Împărăţia lui Dumnezeu

[2026-01-07]
de Mihail Pătrăşcanu

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a subliniat la praznicul Botezului Domnului că, prin Taina Sfântului Botez, „ni se deschid cerurile spre Împărăţia lui Dumnezeu”.
Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie şi Slujba Aghesmei Mari la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Craiova.
Sărbătoare cu vechime
„Sărbătoarea de astăzi a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos în râul Iordanului este un praznic împărătesc, o sărbătoare mare cu o vechime ce datează din timpul Sfinţilor Apostoli”, a subliniat Mitropolitul Olteniei cu privire la praznicul Botezului Domnului.
Referindu-se la momentul intrării Mântuitorului în apele Iordanului, Înaltpreasfinţia Sa a arătat caracterul cutremurător al evenimentului, care implică întreaga creaţie: „Când Hristos a intrat în apă, deodată apa s-a întors, pentru că stihiile creaţiei s-au înfricoşat de venirea Domnului”.
În acelaşi context, Mitropolitul Olteniei a evidenţiat că la râul Iordan se descoperă în mod deplin Taina Preasfintei Treimi: „La râul Iordan ni se descoperă Taina Preasfintei Treimi: Tatăl Care vorbeşte din ceruri, Fiul Care Se botează şi Duhul Care Se pogoară.”
Apa spre iertarea păcatelor
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a subliniat rolul Sfântului Ioan Botezătorul şi lucrarea sa pregătitoare, arătând că botezul săvârşit de acesta era unul al pocăinţei, care îndemna la viaţă curată şi la îndreptare morală: „Sfântul Ioan îi boteza pe cei care veneau la el cu apă, îi învăţa să ducă o viaţă cinstită, corectă, morală, iar fiecare om se mărturisea şi primea botezul cu apă spre iertarea păcatelor”.
Despre puterea sfinţitoare şi tămăduitoare a Aghesmei Mari, mitropolitul a îndemnat credincioşii să o folosească cu credinţă şi evlavie.
„Noi sfinţim apa cu putere de la Dumnezeu, Cel Care o transformă în apă curăţitoare, sfinţitoare şi tămăduitoare, iar noi luăm Agheasma cu sfinţenie şi credinţă, aceasta fiind necesară în casele noastre”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 222, Ultimul acces: 2026-09-27 08:04:48