Crăciun pe stil vechi la Cahul: PS Veniamin a slujit la Catedrala Episcopală şi a oferit daruri la Maternitatea din oraş - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Crăciun pe stil vechi la Cahul: PS Veniamin a slujit la Catedrala Episcopală şi a oferit daruri la Maternitatea din oraş

[2026-01-07]
de Ştefana Totorcea

Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a sărbătorit Crăciunul miercuri, conform calendarului nerevizuit, alături de credincioşi din Cahul, Republica Moldova.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Dionisie” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Cahul, în prezenţa a numeroşi credincioşi şi colindători.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre semnificaţia teologică a sărbătorii şi despre tradiţiile locale, subliniind importanţa păstrării colindelor. I-a îndemnat pe toţi să colinde în familie şi la casele bunicilor şi ale celor dragi.
La finalul Sfintei Liturghii, Corala „Sfânta Maria” a Episcopiei Basarabiei de Sud, împreună cu Corul Tinerilor Voluntari ai Episcopiei, dar şi alte familii, au vestit prin colinde Naşterea Domnului, aducând bucurie ierarhului şi tuturor celor prezenţi.
În semn de apreciere şi de binecuvântare, Părintele Episcop Veniamin le-a oferit daruri tuturor colindătorilor, iar credincioşilor prezenţi le-a dăruit calendare bisericeşti pentru anul 2026.
Daruri la spitalul raional
După Liturghia oficiată la Catedrala din Cahul miercuri, 7 ianuarie 2025, PS Veniamin a vizitat Spitalul Raional. Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud
După liturghie, Preasfinţitul Părinte Veniamin, părintele consilier Andrei Apetrei şi membrii Coralei „Sfânta Maria” au vizitat Spitalul Raional Cahul, unde au colindat în mai multe secţii, aducând mângâiere şi speranţă bolnavilor, precum şi daruri personalului medical.
Oaspeţii au vizitat şi Maternitatea, unde au dus bucuria colindelor. Ierarhul a colindat, a binecuvântat nou-născuţii, le-a adresat cuvinte de încurajare tinerelor mame şi le-a oferit daruri şi câte un sprijin financiar.
Dr. Vasile Rotaru, directorul Spitalului Raional Cahul, a mulţumit ierarhului şi Episcopiei Basarabiei de Sud pentru sprijinul duhovnicesc şi material oferit atât pacienţilor, cât şi cadrelor medicale. El a transmis recunoştinţa întregului personal pentru grija permanentă pe care Episcopia le-o poartă.
Miercuri, 7 ianuarie 2026, românii din jurul graniţelor serbează Crăciunul conform calendarului nerevizuit.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 261, Ultimul acces: 2026-09-27 08:04:44