Omologii diplomatici ai SUA şi Vaticanului au discutat situaţia din Venezuela - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Omologii diplomatici ai SUA şi Vaticanului au discutat situaţia din Venezuela

[2026-01-06]
Cardinalul Pietro Parolin (foto: Vatican Media)
Departamentul de Stat al SUA a anunţat că secretarul de stat Marco Rubio a discutat cu secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, despre situaţia din Venezuela. În timpul convorbirii din 6 ianuarie, Departamentul de Stat a indicat că „cei doi lideri au discutat despre provocări presante, inclusiv despre eforturile de îmbunătăţire a situaţiei umanitare, în special în Venezuela, precum şi despre promovarea păcii şi a libertăţii religioase la nivel global”.

Cei doi lideri „şi-au reafirmat angajamentul de a aprofunda cooperarea dintre Statele Unite şi Sfântul Scaun în abordarea priorităţilor comune din întreaga lume”, a adăugat Departamentul de Stat. Până la momentul publicării ştirii de către Catholic News Agency, Vaticanul nu a furnizat detalii despre această convorbire. Mons. Parolin a fost Nunţiu Apostolic în Venezuela din 2009 până în 2013.
Duminică, 4 ianuarie, în timpul rugăciunii Angelus, Papa Leon al XIV-lea şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia din ţară şi a făcut apel la respectarea deplină a suveranităţii naţionale a Venezuelei în urma operaţiunii militare americane din 3 ianuarie care a dus la capturarea lui Nicolás Maduro şi Ciliei Flores. „Cu inima plină de îngrijorare, urmăresc evoluţia situaţiei din Venezuela”, a declarat Sfântul Părinte, subliniind că „binele iubitului popor venezuelean trebuie să prevaleze asupra oricărei alte consideraţii”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 208, Ultimul acces: 2026-09-26 14:54:11