Patriarhul Daniel, meditaţie la cumpăna dintre ani despre raportul dintre timp şi eternitate în gândirea Sf. Dumitru Stăniloae - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel, meditaţie la cumpăna dintre ani despre raportul dintre timp şi eternitate în gândirea Sf. Dumitru Stăniloae

[2026-01-01]
de Ştefana Totorcea

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat la Catedrala Patriarhală, în noaptea dintre ani, o meditaţie despre raportul dintre timp şi eternitate în gândirea Sfântului Dumitru Stăniloae.
Prima mare învăţătură este că „timpul a fost şi rămâne preocuparea permanentă şi majoră a omului, iar acest sentiment al timpului care curge ireversibil către Împărăţia Cerurilor, sau Împărăţia lui Dumnezeu, ne cheamă la reflexie, mai ales la sfârşit de an.”
Timpul, modul de existenţă al creaturii
„Timpul este modul de existenţă al creaturii, iar eternitatea este modul de existenţă al lui Dumnezeu”, a precizat Patriarhul României.
„Fericitul Augustin a spus că Dumnezeu nu a creat lumea în timp, ci deodată cu timpul. Deci lumea nu a fost creată în timp, ci deodată cu timpul, timpul fiind măsura devenirii celor create. Deci, timpul este specific tuturor celor create de Dumnezeu.”
Preafericirea Sa a explicat că, „pentru Dumnezeu, eternitatea nu înseamnă un timp infinit, pentru că Dumnezeu este atemporal şi aspaţial, adică este mai presus de timp şi de spaţiu. Timpul este propriu doar creat şi istoric”.
Citeşte aici cuvântul integral al Patriarhului Daniel despre eternitate şi timp în teologia Sf. Pr. Dumitru Stăniloae
În acest sens, Părintele Patriarh Daniel l-a citat pe Sfântul Preot Dumitru Stăniloae, care a scris: Eternitatea nu este nici înainte, nici după timp. Ea este acea dimensiune spre care timpul se poate deschide. Adevărata finalitate a timpului nu este termenul final, ci pleroma, adică împărăţia cerurilor sau împărăţia Dumnezeu. Eternitatea lui Dumnezeu transcende modul omenesc de existenţă şi de gândire.
„Timpul apare din iniţiativa iubitoare şi milostivă a lui Dumnezeu, care creează lumea şi îl cheamă permanent pe om să răspundă iubirii Sale milostive. Astfel, Sfântul Dumitru Stăniloae afirmă că timpul reprezintă intervalul între apelul iubirii lui Dumnezeu către om şi răspunsul liber al omului către Dumnezeu. Deci ne lasă un timp de gândire spre a răspunde chemarea Lui”, a precizat Patriarhul României.
Rugăciunea, sfinţire a timpului
A doua învăţătură importantă este că rugăciunea, Sfânta Liturghie Euharistică şi sărbătorile Bisericii sunt lucrări de sfinţire a timpului.
„Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care tocmai l-am rostit la slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii din trei ani, ne arată importanţa sfinţirii timpului vieţii noastre prin chemarea în rugăciune a numelui mântuitor al Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh Daniel a citat din Sf. Dumitru Stăniloae, care scria că e o taină care se înfăptuieşte ori de câte ori se roagă omul cu concentrare. Cel ce ajunge la o rugăciune neîncetată, trăieşte neîncetat această taină. Prin rugăciune pătrunde omul ca un scafandru în adâncurile nesfârşite ale lui Dumnezeu.
Patriarhul României a subliniat în acest context că, „în Biserică, Sfintele Taine şi toate celelalte sfinte slujbe sfinţesc viaţa omului în toate etapele acesteia”.
„În mod deosebit, Sfântul Dumitru Stăniloae ne încredinţează că Sfânta Liturghie Euharistică este esenţa lucrării Bisericii de dobândire a vieţii veşnice. Sfânta liturghie este Evanghelia pusă în lucrare, ea e laboratorul învierii şi şcoala de prinderii comuniuni între oameni, ne spune Sfântul Dumitru Stăniloae. E manifestarea bucuriei comune că vom învia şi vom fi toţi împreună în veci cu părinţii, cu fraţii, cu copiii noştri, comunicând prin trupurile noastre luminoase.”
Liturghia personală perpetuă în comuniune cu semenii
A treia învăţătură din cadrul meditaţiei pe marginea scrierilor Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae se referă la efortul omului pentru dobândirea sfinţeniei, sau a unirii lui cu Dumnezeu, care este numit de Sfântul Dumitru Stăniloae o liturghie personală perpetuă, pe care omul credincios nu o săvârşeşte individual. Omul nu ajunge la viaţa eternă printr-o legătură egoistă cu Dumnezeu, ci prin împlinirea poruncii iubirii faţă de semeni şi prin lucrarea sa curată asupra creaţiei. Iar între om şi creaţie primul loc îl ocupă familia lui.
În acest sens, sfântul scria că persoana umană are datoria de a face şi din casa sa un lăcaş al lui Dumnezeu, prin care se înainteze spre unirea cu Hristos într-o slujire sau într-o liturghie care să-l ducă tot mai aproape de Dumnezeu. Membrii familiei sunt chemaţi să-şi dea în acest scop, în primul rând, ajutorul lor reciproc.
„Deci aceasta este modalitatea prin care credinţa se manifestă în familie”, a explicat Părintele Patriarh Daniel.
„Anul 2026 în care păşim este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, monahii, soţii şi mame), tocmai pentru a sublinia rolul esenţial pe care familia şi femeia îl au în formarea şi păstrarea identităţii creştine, precum şi în transmiterea credinţei creştine de la o generaţie la alta.”
La slujba dintre ani oficiată la Catedrala Patriarhală, a fost citit, conform rânduielii, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.
Alături de Patriarhul României au citit acatistul Arhim. Andrei Anghel, vicar patriarhal, Arhim. Clement Haralam, mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, şi slujitori ai catedralei.
Joi, la Catedrala Patriarhală, Patriarhul Daniel va proclama oficial anul 2026 drept Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, monahii, soţii şi mame).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 364, Ultimul acces: 2026-06-23 22:27:04