Patriarhul Daniel: Eternitate şi timp în teologia Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel: Eternitate şi timp în teologia Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae

[2026-01-01]
de Ştefana Totorcea

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a susţinut un cuvânt despre timp şi eternitate explicate de Sf. Dumitru Stăniloae la slujba oficiată în noaptea trecerii dintre ani (2025-2026) la Catedrala Patriarhală istorică din Bucureşti.
Patriarhul României aminteşte afirmaţia Sfântului Dumitru Stăniloae că „timpul reprezintă intervalul între apelul iubirii lui Dumnezeu către om şi răspunsul liber al omului către Dumnezeu” şi subliniază că „rugăciunea, Sfânta Liturghie euharistică şi sărbătorile Bisericii sunt lucrări de sfinţire a timpului”.
Text integral:
Eternitate şi timp în teologia Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae
Anul 2025, pe care tocmai l-am încheiat, a reprezentat un moment unic în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Biserica noastră a omagiat Centenarul Patriarhiei Române, i-a comemorat pe duhovnicii şi mărturisitorii ortodocşi români din secolul al XX-lea şi a fost sfinţită pictura Catedralei Naţionale din Bucureşti.
De asemenea, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române, a avut loc şi proclamarea locală a canonizării unora dintre sfinţii duhovnici şi mărturisitori ortodocşi români din timpul regimului comunist, precum şi canonizarea a şaisprezece sfinte femei românce.
La început de An Nou, 2026, am ales să prezentăm o scurtă meditaţie despre raportul dintre timp şi eternitate în gândirea marelui nostru teolog, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, pomenit în 4 octombrie de Biserica Ortodoxă Română, în contextul binecuvântat, pe care l-am evocat. Sfântul Dumitru Stăniloae a prezentat în mod creator teologia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii în contextul vieţii creştine din lumea de astăzi.
1. Timpul a fost şi rămâne preocuparea permanentă şi majoră a omului.
Iar acest sentiment al timpului care curge ireversibil către Împărăţia lui Dumnezeu ne provoacă la reflexie, mai ales la sfârşit de an.
Timpul este modul de existenţă al creaturii, iar eternitatea este modul de existenţă al lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu, eternitatea nu înseamnă un timp infinit, pentru că Dumnezeu este atemporal şi aspaţial, este mai presus de timp şi spaţiu.
Timpul este propriu doar creaţiei şi istoriei. Sfântul Dumitru Stăniloae precizează că: „Eternitatea nu este nici înainte, nici după timp; ea este acea dimensiune spre care timpul se poate deschide. Adevărata finalitate a timpului nu e termenul final, ci pleroma”[1], adică Împărăţia cerurilor.
Eternitatea lui Dumnezeu transcende modul omenesc de existenţă şi de gândire. Timpul apare din iniţiativa iubitoare şi milostivă a lui Dumnezeu, care creează lumea şi-l cheamă permanent pe om să răspundă iubirii Sale milostive. Astfel, Sfântul Dumitru Stăniloae afirmă că timpul reprezintă intervalul între apelul iubirii lui Dumnezeu către om şi răspunsul liber al omului către Dumnezeu[2].
Prin libertatea pe care Dumnezeu i-o dăruieşte, omul poate participa la viaţa veşnică, prin credinţă şi prin comuniunea lui de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii.
În acest sens, Sfântul Dumitru Stăniloae ne învaţă că: „Judecata lui Dumnezeu, prin care unii vor avea parte de fericirea veşnică, iar alţii de nefericirea veşnică, înseamnă numai că Dumnezeu, deschis oricărei persoane create pentru comuniune, constată cu regret că unele persoane nu acceptă sau au devenit incapabile să accepte această comuniune şi că prin aceasta rămân în nefericire prin însăşi libertatea lor”[3].
2. Rugăciunea, Sfânta Liturghie euharistică şi sărbătorile Bisericii sunt lucrări de sfinţire a timpului.
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care tocmai l-am rostit la Slujba ce se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani, ne arată importanţa sfinţirii timpului vieţii noastre, prin chemarea, în rugăciune, a numelui mântuitor al Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Dumitru Stăniloae mărturisea deseori că rugăciunea l-a ajutat să-şi păstreze identitatea, speranţa şi legătura cu Dumnezeu, mai ales în momentele grele în care era întemniţat. „Rugăciunea e taina unirii omului cu Dumnezeu. E o taină care se înfăptuieşte ori de câte ori se roagă omul cu concentrare. Cel ce ajunge la o rugăciune neîncetată trăieşte neîncetat această taină. Prin rugăciune pătrunde omul ca un scafandru în adâncurile nesfârşite ale lui Dumnezeu (…)”, spune Sfântul Dumitru Stăniloae[4].
Este semnificativ faptul că Biserica are în cultul său cartea numită „Ceaslovul”, potrivit căreia, rugăciunea ritmează ca un orologiu viaţa şi creşterea spirituală a creştinului. Biserica are menirea de a sfinţi timpul, deoarece este puntea care menţine comuniunea între timp şi eternitate, pentru că, în fiinţa ei, Biserica este divino-umană.
Prin urmare, Sfântul Dumitru Stăniloae arată că „Biserica este Hristos extins cu trupul Lui îndumnezeit în umanitate, sau umanitatea aceasta unită cu Hristos şi având imprimat în ea pe Hristos cu trupul Lui îndumnezeit. Dacă Fiul lui Dumnezeu n-ar fi luat trup şi nu l-ar fi îndumnezeit prin Înviere şi Înălţare, ar fi lipsit inelul de legătură între Dumnezeu şi creaţie, precum ar fi lipsit iubirea lui Dumnezeu care să se reverse în noi şi să ne atragă la unirea cu El în iubire”[5].
În Biserică, Sfintele Taine şi toate celelalte sfinte slujbe sfinţesc viaţa omului în toate etapele acesteia. Însă, în mod deosebit, Sfântul Dumitru Stăniloae ne încredinţează că Sfânta Liturghie este esenţa lucrării Bisericii de dobândire a vieţii veşnice. Sfânta Liturghie este Evanghelia „pusă în lucrare. Ea e laboratorul învierii şi şcoala deprinderii (comuniunii) între oameni. Ea e manifestarea bucuriei comune că vom învia şi vom fi toţi împreună în veci, cu părinţii, cu fraţii, cu copiii noştri, comunicând prin trupurile noastre luminoase”[6].
Pentru a ne face părtaşi la viaţa Sa veşnică, „Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat pentru a ne ajuta să depăşim prin mişcarea noastră intervalul temporar care ne separă de deplina comuniune cu Dumnezeu”[7].
Hristos Domnul trăieşte în Persoana Sa atât temporalitatea firii omeneşti, cât şi veşnicia sau eternitatea firii dumnezeieşti, nu ca o tensiune, ci ca reimprimare a traiectoriei umanităţii către viaţa veşnică.
Sfântul Dumitru Stăniloae subliniază că, prin Taina Sfintei Euharistii, „Hristos ni Se dăruieşte nu în mod simplu, ci cu sângele Lui cel vărsat pe Golgota pentru noi, cu sângele care păstrează în el dispoziţia în care S-a predat pe cruce Tatălui pentru noi. Căci dăruindu-Se atunci pentru noi, a făcut-o ca să ne dăruim şi noi împreună cu El Tatălui, dar (atunci) noi încă nu ne-am deschis ca să-L primim. Acum, deschizându-ne Lui, ni Se dăruieşte în parte şi efectiv fiecăruia. (…) Şi pentru că sângele Său e curat de orice patimă (sufletească), ne dă şi nouă o dată cu acest sânge curat viaţa Sa curată şi veşnic durabilă, unită cu a Tatălui, mântuind viaţa noastră de orice boală a păcatului şi întărindu-ne”[8].
3. Efortul omului pentru dobândirea sfinţeniei sau a unirii lui cu Dumnezeu este numit de Sfântul Dumitru Stăniloae o „liturghie personală” perpetuă, pe care omul credincios nu o săvârşeşte individual.
Omul nu ajunge la viaţa eternă printr-o legătură egoistă cu Dumnezeu, ci prin împlinirea poruncii iubirii faţă de semeni şi prin lucrarea sa curată asupra creaţiei. Iar între om şi creaţie, primul loc îl ocupă familia lui, menţionează Sfântul Dumitru Stăniloae: „(…) persoana umană are datoria de a face şi din casa sa un locaş al lui Dumnezeu, prin care să înainteze spre unirea cu Hristos, într-o slujire, sau într-o liturghie care să-l ducă tot mai aproape de El. Membrii familiei sunt chemaţi să-şi dea în acest scop în primul rând ajutorul lor reciproc. Ei sunt chemaţi să-şi ierte unii altora greşelile ce le săvârşesc ca oameni, să se îndemne cu cuvântul şi cu pilda la ferirea de lucruri urâte, să se ajute în cele bune, să se îngrijească unul de altul şi să se îndemne cu pilda la rugăciune”[9].
Anul 2026, în care păşim, este declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, monahii, soţii şi mame), tocmai pentru a sublinia rolul esenţial pe care familia şi femeia îl au în formarea şi păstrarea identităţii creştine, precum şi în transmiterea credinţei creştine de la o generaţie la alta.
Să pomenim în rugăciunile noastre pe cei din familie şi dintr-o rudenie cu noi, dar şi pe toţi românii, din ţară şi din afara României, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam. Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Domnul Iisus Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, precum şi să ne rugăm pentru pacea între popoare.
Hristos Domnul, Împăratul veacurilor, să vă dăruiască tuturor celor care vă rugaţi împreună cu noi, la cumpăna trecerii dintre ani, sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, să binecuvânteze familiile şi activităţile dumneavoastră, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire!
La mulţi şi binecuvântaţi ani!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note
[1] Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, ediţia a 2-a, Bucureşti, 2004, p. 298.
[2] Idem, Dumnezeu este iubire, în revista „Ortodoxia” , XXIII (1971), nr. 3, p. 380.
[3] Idem, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Tom 3, ediţia a 5-a, colecţia Opere complete, 12, Editura BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 271.
[4] Idem, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă”, p. 669.
[5] Idem, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Tom 2, ediţia a 5-a, colecţia Opere complete, 11, Editura BASILICA, Bucureşti, 2018, p. 215.
[6] Idem, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă”, p. 713.
[7] Idem, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, Tom 1, p. 203.
[8] Idem, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă”, p. 41.
[9] Idem, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă”, pp. 43-44.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 327, Ultimul acces: 2026-06-23 22:31:59