Sfântul Ierarh Silvestru cinstit la o cunoscută biserică bucureşteană[2026-01-02]de Ştefana TotorceaPreoţii şi credincioşii de la Biserica „Sf. Silvestru” din Capitală şi-au cinstit vineri ocrotitorul, pe Sf. Ier. Silvestru, care a fost Episcopul Romei în perioada în care a fost organizat Sinodul I Ecumenic. „A fost un om foarte dârz, un om care a ştiut să respecte întocmai cuvântul Evangheliei şi nu s-a sfiit nici atunci când a fost în faţa împăratului să-l mustre pe acesta când era în greşeală. Marele Împărat Constantin a fost mustrat de Sfântul Ierarh Silvestru”, a declarat Părintele Paroh Alexandru Gherasim. El a explicat pentru Trinitas TV cum a ajuns ca într-o biserică ortodoxă din mijlocul Bucureştiului să fie ocrotitor un episcop al Romei din Biserica Primară. Biserica bucureşteană a fost construită într-un cartier care purta în secolul al XIX-lea numele de Silvestru de la numele unui medic care avea în proprietate numeroase moşii în zonă. „Chiar Nicolae Iorga, istoricul nostru, consemnează despre acest Silvestru medicul şi după numele medicului s-a luat şi numele cartierului şi al străzii pe care stăm”, a explicat părintele paroh. Părintele Alexandru Gherasim a mai menţionat că acest hram secundar a fost acordat celei de a doua biserici a parohiei, construită în 1838, prima fiind construită în 1743. „Aşa am primit hramul Sfântului Ierarh Silvestru. Considerăm că este o binecuvântare, pentru că a fost un om al ordinii, un om al corectitudinii, un om al credinţei şi un protector al celor defavorizaţi şi oropsiţi”, a spus părintele paroh. Hramul istoric al comunităţii parohiale este „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica a devenit foarte cunoscută în Capitală după căderea comunismului prin implicarea Părintelui Constantin Galeriu, un mare predicator, în misiunea creştină pe toate căile – de la editare de carte până la apariţii televizate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 318, Ultimul acces: 2026-09-27 08:04:26
|
Timp total: 0.05s...
[]:1