Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit ajutor pentru 275 de persoane din Centrul de detenție Tichilești[2025-12-04]de Mihail PătrășcanuArhiepiscopia Dunării de Jos a ajutat marți 250 de tineri internați și 25 de persoane private de libertate din Centrul de detenție Brăila-Tichilești cu sprijin material și duhovnicesc. Ajutorul a constat în pachete conținând alimente neperisabile, produse de igienă, articole vestimentare, precum și cărți de rugăciune, iconițe și cruciulițe. Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului național Coeziune socială și comuniune de credință Cu Hristos în chilia temniței, dedicat sprijinirii persoanelor private de libertate prin activități liturgice, educative și sociale. Programul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Capela Sfinții Apostoli Petru și Pavel, oficiată de Părintele Cristian Antonescu, coordonator al preoților capelani din Administrația Națională a Penitenciarelor, împreună cu preoți capelani din unitățile penitenciare Brăila, Galați, Constanța Poarta Albă, Valu lui Traian, Tulcea și Slobozia. La slujbă a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Rolul activității pastorale în penitenciar Înaltpreasfinția Sa a oferit clericilor diploma și medalia Anul Centenar al Patriarhiei Române, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Ierarhul a subliniat rolul formativ al activităților pastorale în mediul de detenție: Lipsa familiei și singurătatea, prin multă răbdare, rugăciune și respect față de persoana umană, fac aici o familie impresionantă, inspirată mereu din iubirea lui Dumnezeu. Tinerii sunt acum un dar mare în prezența preacucernicilor părinți capelani, a adăugat Arhiepiscopul Dunării de Jos. Binecuvântarea locului În continuare, Înaltpreasfinția Sa a sfințit o troiță construită în incinta centrului și icoanele așezate în capela unității cu cei 16 sfinți mărturisitori și duhovnici ai secolului 20 canonizați de Patriarhia Română. Ierarhul a binecuvântat și spațiile recent modernizate pentru activități educaționale și de reintegrare. Comisarul-șef Nicușor Sterian, directorul centrului, a mulțumit pentru sprijinul primit: Acest eveniment are și o conotație educațională, dar și una socială. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Casian pentru prezența sa și pentru binecuvântarea pe care ne-a acordat-o, a declarat comisarul șef. Proiectul Coeziune socială și comuniune de credință Cu Hristos în chilia temniței se înscrie în seria de activități social-filantropice pe care Arhiepiscopia Dunării de Jos le-a realizat recent, printre care și construirea unui centru de sprijin pentru tinerii cu dependențe. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 145, Ultimul acces: 2026-07-26 03:21:03
|
Timp total: 0.03s...
[]:1