IPS Teofan: Prin inimă trece tot sângele organismului țării și al Bisericii, iar această inimă este Sfântul Altar - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

IPS Teofan: Prin inimă trece tot sângele organismului țării și al Bisericii, iar această inimă este Sfântul Altar

[2025-03-19]
de Diandra David

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat marți Sfânta Liturghie în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Boiștea, județul Neamț. Cu această ocazie, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit noul ansamblu parohial.
„Prin inimă trece tot sângele organismului țării și al Bisericii, iar această inimă a fost Sfântul și Dumnezeiescul Altar, în fața căruia ne-am plecat, pentru ca viețuirea noastră în această perioadă să se desfășoare în limitele normalității”, a transmis ierarhul.
Sfințenia strămoșilor
În cuvântul de la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa a subliniat importanța Bisericii în viața poporului român de-a lungul vremii. În acest context, a amintit despre sfințenia strămoșilor, preoților și călugărilor care au contribuit la păstrarea credinței.
„Au fost oameni minunați în această țară: străbunii noștri, bunicii noștri, părinții noștri, cei din vremea noastră, mulți dintre ei fiind oameni foarte apropiați de Dumnezeu”, a transmis mitropolitul.
„Au fost arhierei, preoți de parohie, călugări din sfintele mănăstiri, precum și foarte mulți enoriași care au împodobit această sută de ani prin sufletele lor curate”.
La finalul slujbei, pr. Angelo Paul Costin a fost hirotesit duhovnic, iar părintele paroh Gheorghe Trofin a primit Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru meritele sale.
Ctitorii și binefăcătorii bisericii au fost distinși cu diplome de vrednicie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 105, Ultimul acces: 2026-07-17 13:40:23