Patriarhul Pizzaballa îndeamnă creștinii să facă pelerinaje în Țara Sfântă[2025-01-20]Card. Pierbattista Pizzaballa (foto: Latin Patriarchate of Jerusalem)Această încetare a focului este un punct de cotitură care a fost marcat în viața Țării Sfinte. Patriarhul Pierbattista Pizzaballa a oferit această evaluare într-un mesaj video înregistrat de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Patriarhul latin al Ierusalimului a fost însoțit de Custodele Țării Sfinte, pr. Francesco Patton, în invitația adresată creștinilor de a-și face planuri pentru a vizita Țara Sfântă în pelerinaj în viitorul apropiat. Anul trecut a fost un an dificil, a spus Patriarhul Pizzaballa. Pentru acest an, vreau să exprim aprecierea pe care o avem pentru întreaga Biserică universală, pentru sprijinul, pentru rugăciunea, unitatea și solidaritatea pe care le-au exprimat în raport cu Țara Sfântă. A îndemnat creștinii din întreaga lume să își exprime solidaritatea cu Țara Sfântă, spunând că Ierusalimul este în siguranță, mai ales odată cu încetarea focului între Israel și Hamas, care a intrat în vigoare duminică. Sursa și originea speranței este aici, la Sfântul Mormânt, cu Isus, Domnul Înviat, a adăugat el. Așadar, este timpul să prindeți curaj să veniți aici. Noi vă așteptăm. În videoclip, pr. Patton a fost de acord cu Patriarhul Pizzaballa, subliniind importanța pelerinajului pe pământul unde Isus s-a născut, a murit și a înviat. Stând în fața Sfântului Mormânt, el a spus că creștinii vă așteaptă, pentru că atunci când veniți ca pelerini în Țara Sfântă, mica noastră comunitate creștină simte că face parte dintr-o mare familie, marea familie a Bisericii Catolice și a creștinilor care trăiesc în întreaga lume. Vă rog, nu vă temeți, a încheiat pr. Patton. Nu vă fie teamă. Veniți! Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 179, Ultimul acces: 2026-04-24 04:13:44
|
Timp total: 0,46s...
[]:1