Ministerul Educației recomandă un moment de reculegere pentru eroi în instituțiile de învățământ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ministerul Educației recomandă un moment de reculegere pentru eroi în instituțiile de învățământ

[2024-06-12]
de Ștefana Totorcea

Ministerul Educației a transmis luni o circulară către inspectoratele școlare prin care recomandă participarea elevilor și studenților la ceremoniile comemorative organizate de Ziua Eroilor sau ținerea unui moment de reculegere în instituțiile de învățământ joi, la ora 12:00.
Momentul de reculegere are loc în toate instituțiile publice din țară, iar școlile pot colabora cu instituții subordonate Ministerului Apărării Naționale pentru participarea la ceremonii.
În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit, prin lege, statutul de sărbătoare națională. Cadrul juridic care reglementează desfășurarea manifestărilor comemorative este prevăzut în art. 39 al Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, cu modificările și completările ulterioare.
„Joi, 13 iunie 2024, la ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru libertatea poporului român, credința creștină și țară”, a transmis marți Biroul de presă al Patriarhiei Române.
„Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfințită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.”
Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) este hramul principal al Catedralei Naționale. În 2018, în ajunul slujbei de Sfințire a altarului, Părintele Patriarh Daniel a oficiat în sfântul lăcaș prima slujbă de Pomenire a eroilor neamului și a așezat în piciorul Sfintei Mese o listă cu 350.000 de nume ale tuturor eroilor români cunoscuți.
Ziua Eroilor este sărbătorită la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paști).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 272, Ultimul acces: 2026-08-01 00:41:55