La 30 de ani de la înființare, Mitropolia Germaniei anunță oferirea de burse aniversare de studiu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

La 30 de ani de la înființare, Mitropolia Germaniei anunță oferirea de burse aniversare de studiu

[2024-05-31]
de Andrei Ursulean

Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord a anunțat vineri, în cadrul sesiunii festive a Adunării Eparhiale, oferirea a două burse anuale de studiu și cercetare dedicate tinerilor români ortodocși cu posibilități materiale reduse care doresc să studieze la o universitate din Germania sau Austria.
Astfel, bursa de studiu va fi destinată unui student teolog ortodox român, cu posibilități materiale reduse și va avea o durată de 12 luni, iar bursa de cercetare va avea ca scop susținerea unui doctorand, cercetător sau cadru didactic ortodox român pentru o durată de 3 luni, în vederea aprofundării cunoștințelor.
Ambele burse vor purta numele pr. prof. Dumitru Stăniloae și vor avea o valoare de 1.000 euro lunar.
Înființarea acestor burse vine în completarea activităților social filantropice ale Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord în vederea pastorației tinerilor.
Inițiativa a aparținut Sectorului cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
Criteriile de oferire a burselor vor fi stabilite de o comisie a mitropoliei și cu sprijinul pr. prof. Daniel Benga.
Mitropolia desfășoară în prezent activități similare, prin oferirea „Burselor pentru copiii săraci din Moldova”, prin care, în decursul anului precedent 850 de copii din județele Botoșani și Vaslui au primit ajutoare în valoare de 355.000 euro.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 171, Ultimul acces: 2026-07-30 00:31:16