Se împlinesc 5 ani de la moartea dr. George Litarczek, părintele fondator al anesteziei românești moderne[2024-03-14]de Andrei UrsuleanÎn data de 14 martie se împlinesc 5 ani de la trecerea la Domnul a prof. univ. dr. George Litarczek, considerat părintele fondator al anesteziei românești moderne. Născut în 22 decembrie 1925 la Boston, Statele Unite ale Americii, dr. George Litarczek a absolvit Liceul Spiru Haret din București în 1944 și a urmat cursurile Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, în perioada 1944-1950. După terminarea studiilor începe activitatea de medic reanimator la Spitalul Colțea din București, profesează ulterior ca preparator, apoi ca asistent al clinicii chirurgicale a spitalului, sub conducerea prof. N. Hortolomei. Cu timpul, a ocupat funcțiile de șef de lucrări, conferențiar la Clinica Chirurgicală a Spitalului Fundeni București (1960-1975), și, începând cu 1979, profesor șef al Clinicii de Anestezie și Terapie Intensivă, Spitalul Fundeni București (1975-1993). Începând cu anul 1994 a fost profesor pentru disciplina anestezie-terapie intensivă șa mai multe Facultăți de Medicină din țară, printre care Spiru Haret, Titu Maiorescu, Româno-Americană, Ecologică și Gheorghe Goldiș din Arad. De asemenea, între anii 1994-2004, a fost profesor la Facultatea de Automatică a Politehnicii București, unde a susținut o serie de cursuri privind aparatura medicală și un curs de masterat. Începuturile anesteziei moderne în România Dr. George Litarczek a introdus, încă din anul 1951, metodele anesteziei moderne în cadrul activiății medicale, motiv pentru care este considerat întemeietorul acestei specialități în România. De asemenea, a contribuit semnificativ la dezvoltarea și promovarea practicilor în sistemul medical național. Între anii 1950-1960 a participat la calificarea în domeniul anesteziei a numeroși medici și a contribuit la recunoașterea oficială a practicii în 1957. În perioada 1960-1989 a contribuit la instruirea a peste 2.000 de medici secundari, primari și specialiști ATI. Efectele rugăciunii în vindecare Într-un interviu pentru ziare.com din urmă cu opt ani, dr. George Litarczek declara faptul că toată imunitatea organismului ține de credință. ( ) Bolnavul ( ) nu îl salvezi numai cu medicină, ci și cu psihicul, trebuie să-l faci să lupte. Iar psihicul are nevoie de credință. Eu sunt credincios și în toată viața mea am fost ajutat pentru ceea ce m-am rugat. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 261, Ultimul acces: 2026-07-27 18:58:05
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1