La 33 de ani de arhierie, Patriarhul Daniel Îi este recunoscător lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit[2023-03-05]de Diac. Iulian DumitrașcuLa împlinirea a 33 de ani de la hirotonia în arhiereu, Patriarhul Daniel a fost felicitat de PS Varlaam Ploieșteanul la finalul Sfintei Liturghii oficiate duminică în Catedrala Patriarhală. În această zi îl cinstim în mod deosebit pe părintele nostru duhovnicesc întrucât acum 33 de ani, în Duminica Ortodoxiei, a primit harul hirotoniei întru arhiereu, har pe care l-a arătat lucrător ca nimeni altul, vreme de 33 de ani, atât ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cât și ca Patriarh al României. De aceea, ziua de astăzi este un prilej cu care ne simțim îndatorați să transmitem Preafericitului Părintelui nostru Patriarh Daniel un cuvânt de recunoștință și de mulțumire pentru osteneala de zi și de noapte pe care o arată în promovarea, predicarea și apărarea Sfintei Ortodoxii. Lucrarea excepțională care exprimă pasiunea, devotamentul și râvna Părintelui Patriarh pentru această Duminică a Sfintelor Icoane este această lucrare care se desfășoară de câțiva ani și anume, împodobirea Catedralei Naționale cu icoane în mozaic. Ziua de astăzi ne oferă prilejul de a-i dori și ura puterea și râvna de a termina cât mai repede posibil împodobirea cu pictură a Catedralei Naționale care va face din această sfântă biserică un monument de prim ordin în întreaga lume ortodoxă. Patriarhul României a primit un buchet de flori din partea slujitorilor de la Catedrala Patriarhală și a mulțumit pentru urări, pentru cuvânt, dar și pentru ajutorul primit de la Dumnezeu. Mulțumim foarte mult pentru acest cuvânt frumos și concentrat și pentru aceste flori foarte multe și frumoase care de fapt reprezintă obștea aceasta a oamenilor aflați în rugăciune, cler și popor, buchetul florilor credinței. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit și tuturor celor prin care Dumnezeu lucrează și ne dăruiește bucuria comuniunii, spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 366, Ultimul acces: 2026-07-28 13:44:37
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1