Adunarea eparhială în Eparhia de Oradea[2023-02-14]foto: EGCO.roIeri, 13 februarie 2023, a avut loc la Sanctuarul eparhial Maica Domnului din Oradea, Adunarea eparhială anuală a preoţilor şi reprezentanţilor credincioşilor din Eparhia greco-catolică de Oradea. Au fost prezenţi PS Virgil Bercea, Episcopul eparhial, pr. Mihai Vătămănelu, Vicar General, pr. Antoniu Chifor, vicar cu preoţii, pr. Răzvan-Iacob Vasile, vicar judecătoresc, pr. Mihai Tegzeş, vicar responsabil cu pastoraţia familiilor, părinţii protopopi, călugări şi călugăriţe, directorii diverselor departamente din cadrul Episcopiei, directorii Liceului Iuliu Maniu şi Don Orione, responsabili de asociaţii, preoţi, diaconi şi laici de pe tot cuprinsul Eparhiei de Oradea. Întâlnirea a început cu un moment de rugăciune, urmat de cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Virgil, care le-a vorbit participanţilor despre predica lui Isus în Sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-21). Preasfinţitul a amintit de darul bucuriei pe care preotul este chemat să îl trăiască şi să îl transmită celorlalţi: „Spiritul Domnului este peste mine şi m-a trimis să duc vestea cea bună, adică bucuria care vine din faptul că suntem iubiţi de Domnul. Domnul este cel care vindecă, eliberează şi aduce vederea (lumina), iar acestea e chemat să le facă şi preotul cu ajutorul harului pe care îl primeşte de la Domnul. În continuare vicarul episcopal cu preoţii, pr. Antoniu Chifor, a prezentat principalele evenimente din viaţa Bisericii care au avut loc în 2022, vizitele pastorale, sfinţiri şi evenimentele la care a participat PS Virgil, precum şi situaţia clericilor şi formarea continuă a acestora. Părintele vicar a trasat totodată principalele evenimente şi întâlniri de formare, dar şi de rugăciune care vor avea loc în acest an. A urmat Andrei Cristea, directorul Liceului Iuliu Maniu, care a vorbit despre situaţia şcolară a elevilor, despre rezultatele bune obţinute de aceştia, dar şi despre munca tuturor celor ce sunt implicaţi în procesul educativ al celor peste 1000 de elevi înscrişi. La rândul său, don Valeriano Giacomelli a prezentat situaţia Liceului Don Orione, care are înscrişi peste 700 de elevi, subliniind rezultatele excelente obţinute de aceştia la olimpiadele naţionale, mai ales la cele de robotică, dar şi proiecte precum Erasmus, parteneriatul strategic european şi centru de orientare în carieră. Ionuţ Popescu a prezentat situaţia Facultăţii de Teologie a Departamentului Oradea, cu cele două profile de licenţă şi master, şi în care în curând va debuta şi un program doctoral. Numărul total de studenţi este de 138. Pr. Anton Cioba a amintit principalele evenimente ale Seminarului Sfinţii Trei Ierarhi, activităţile la care au participat sau în care au fost implicaţi seminariştii, în special festivităţile hramului, simpozionul, aniversarea de 230 de ani, precum şi programul de voluntariat la care au participat seminariştii pentru ajutorarea refugiaţilor în urma războiului din Ucraina. Pr. vicar judecătoresc Răzvan Iacob Vasile a prezentat principalele activităţi ale Tribunalului eparhial, soluţionarea cauzelor care au intrat pe rolul Tribunalului, dar membrii au participat totodată la un curs de formare la Roma. Vicarul judecătoresc s-a ocupat de redactarea Instrucţiunii pentru administrarea sacramentelor iniţierii creştine şi a Statutului Consiliului Parohial. Părintele a amintit şi despre implicarea în cadrul sinodului pentru sinodalitate, iar în anul care a trecut au fost centralizate răspunsurile la chestionarul trimis pentru consultarea credincioşilor şi s-a redactat Sinteza eparhială, sinteză care a stat la baza realizării sintezei Bisericii noastre. Din partea Biroului Pastoral, Ramona Dragoş a enumerat principalele activităţi ale departamentului: cateheze, pelerinaje, reculegeri, întâlniri, şcoala de vară, campusul ecumenic, grest, concerte etc. Totodată a trasat şi itinerarul principalelor evenimente care vor urma în acest an. Pr. prot. Gavril Buboi a vorbit despre activitatea bogată pe care o desfăşoară Asociaţia Caritatis Sf. Nicolae, în special servicii sociale, asistenţă maternală a copiilor instituţionalizaţi, acordarea de asistenţă medicală copiilor nevoiaşi, dar şi proiecte pentru familii nevoiaşe. Părintele vicar episcopal cu familiile Mihai Tegzeş a prezentat principalele activităţi propuse pentru familiile din Eparhie: cateheze, exerciţii spirituale, întâlniri ale familiilor pe protopopiate, cursul pentru logodnici, prezentând şi câteva cărţi de interes pentru pastoraţia familiilor. Din partea departamentului cultural a vorbit Rodica Indig, care amintit principalele evenimente culturale, în special promovarea personalităţilor Bisericii Greco-Catolice, cum au fost Fericitul Valeriu Traian Frenţiu şi episcopul Vasile Hossu. În cadrul departamentului de comunicare pr. Florin Bode a amintit despre articolele publicate pe site-ul Episcopiei, pe pagina de Facebook, dar şi a ştirilor preluate în presa locală. Miruna Moza a prezentat principalele activităţi ale departamentului social-caritativ, Caritas eparhial, respectiv cantina socială, centrul rezidenţial Casa Frenţiu, centrul after-school, sprijinirea familiilor aflate în dificultate, centrul de consiliere pentru refugiaţi, dar şi proiecte precum CEO catering şi CEO student. Părintele Vicar general Mihai Vătămănelu, a prezentat situaţia departamentului administrativ – economic, lucrări de reparaţii şi renovare, semnarea contractului pentru reabilitarea Palatului, cadastrare de imobile, amenajare de drumuri forestiere, demararea lucrărilor de construcţie a centrului pastoral de la Stâna de Vale, lucrări de reabilitare şi renovare de Biserici şi case parohiale, accesarea de proiecte, acordarea de ajutoare preoţilor, investiţii etc. Părintele vicar a prezentat totodată raportul cu situaţia investiţiilor realizate în 2022, dar şi a proiectelor prioritare în anul 2023. A prezentat totodată situaţia pădurilor şi terenurilor episcopiei, cererile de proiecte, dar şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022 şi pentru anul în curs. La sfârşitul întâlnirii PS Virgil a punctat câteva chestiuni importante, vorbind despre situaţia înstrăinărilor din anii anteriori dar şi de situaţia actuală. Totodată Preasfinţitul a cerut tuturor preoţilor să lase toate bunurile pe care le deţin soţiei şi familiei şi să nu le înstrăineze prin testamente altor persoane. Totodată, PS Virgil a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru munca şi implicarea lor, acordând binecuvântarea tuturor celor prezenţi, familiilor şi tuturor credincioşilor din Eparhie. La final, Preasfinţitul a acordat distincţii tuturor preoţilor care au aniversat 25 sau 30 de ani de preoţie. Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă fraternă, la subsolul bisericii, oferită de Trattoria Seminari. (Biroul de presă al Eparhiei de Oradea) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 567, Ultimul acces: 2026-10-26 01:00:23
|
Timp total: 0.05s...
[]:1