Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a întors la Casa Tatălui - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa emerit Benedict al XVI-lea s-a întors la Casa Tatălui

[2022-12-31]
Biroul de presă al Sfântului Scaun a anunţat că Papa emerit a murit sâmbătă dimineaţă, la ora 9:34, în reşedinţa sa de la mănăstirea Mater Ecclesiae, pe care Papa emerit, în vârstă de 95 de ani, a ales-o ca reşedinţă după ce a renunţat la ministerul petrin, în 2013. „Cu tristeţe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a decedat astăzi la ora 9:34 AM în mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informaţii suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil. Începând de luni dimineaţă, 2 ianuarie 2023, trupul Papei emerit se va afla în Bazilica San Pietro, pentru ca credincioşii să îşi poată lua rămas bun.”

Deja de câteva zile, starea de sănătate a Papei Emerit se înrăutăţise din cauza vârstei înaintate, după cum a informat biroul de presă în actualizările sale privind evoluţia situaţiei. Papa Francisc însuşi a împărtăşit public vestea despre înrăutăţirea stării de sănătate a predecesorului său la sfârşitul ultimei audienţe generale din acest an, la 28 decembrie. Papa îi invitase pe oameni să se roage pentru Papa emerit, care era „foarte bolnav”, pentru ca Domnul să îl consoleze şi să îl susţină „în această mărturie de iubire pentru Biserică până la sfârşit”. În urma acestei invitaţii, au apărut şi s-au înmulţit iniţiativele de rugăciune pe toate continentele, împreună cu o avalanşă de mesaje de solidaritate şi apropiere din partea liderilor seculari.
În timpul unui informării făcute de biroul de presă al Sfântului Scaun, azi la prânz, directorul Matteo Bruni a declarat jurnaliştilor că Papa Francisc va prezida funeraliile Papei emerit pe 5 ianuarie, la ora 9:30, în Piaţa San Pietro. El a adăugat că, începând de luni, trupul Papei emerit Benedict al XVI-lea va fi depus în Bazilică pentru ca credincioşii ce doresc să facă acest lucru să îi poată aduce un ultim omagiu prin rugăciuni şi un ultim rămas bun. Bruni a mai spus că Papa emerit a primit miercuri, 28 după-amiază, Sacramentul Ungerii bolnavilor în mănăstire, la sfârşitul Sfintei Liturghii.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 855, Ultimul acces: 2026-09-24 23:03:16