„Dumnezeu este iubire”: Cheia pontificatului Papei Benedict al XVI-lea

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

„Dumnezeu este iubire”: Cheia pontificatului Papei Benedict al XVI-lea

[2022-12-31]

Papa Benedict al XVI-lea
Din 1417 încoace nu s-a mai întâmplat ca moartea unui Papă să nu aducă cu sine sfârşitul unui pontificat. Moartea de sâmbătă, 31 decembrie 2022, a Papei Benedict al XVI-lea, născut Joseph Ratzinger, survine la aproape 10 ani după ce acesta şi-a anunţat retragerea neaşteptată, la 11 februarie 2013. Acel anunţ a fost o surpriză pentru toată lumea, el citind o scurtă declaraţie în latină în faţa câtorva Cardinali uimiţi. Niciodată în istoria de două mii de ani a Bisericii nu mai fusese un Papă care să se retragă pentru că se simţea fizic neadecvat pentru a suporta greutatea funcţiei papale.

Cu toate acestea, într-un răspuns dat jurnalistului Peter Seewald în „Lumina lumii”, un interviu publicat cu trei ani mai devreme, el anticipase într-un fel acest lucru: „Dacă un Papă îşi dă seama în mod clar că nu mai este capabil din punct de vedere fizic, psihic şi spiritual să facă faţă îndatoririlor funcţiei sale, atunci are dreptul şi, în anumite circumstanţe, şi obligaţia de a demisiona.” Chiar dacă încheierea pontificatului său a venit înainte de sfârşitul vieţii sale, creând un precedent istoric de o amploare enormă, ar fi cu adevărat nepotrivit să ne amintim de Papa Benedict al XVI-lea doar pentru acest lucru.
Tânăr teolog la Conciliu
Născut în 1927 într-o familie simplă şi foarte catolică din Bavaria, fiu al unui comisar de poliţie, Joseph Ratzinger a fost un protagonist al Bisericii în secolul trecut. A fost hirotonit preot împreună cu fratele său, Georg, în 1951, a obţinut un doctorat în teologie doi ani mai târziu, iar în 1957 a fost autorizat să predea teologie dogmatică. A predat la Freising, Bonn, Münster, Tübingen şi, în cele din urmă, la Regensburg. Moartea sa marchează trecerea la cele veşnice a ultimului Papă implicat personal în lucrările Conciliului Vatican II. În tinereţe, deja apreciat ca teolog, Ratzinger a urmărit sesiunile Conciliului în calitate de peritus al Cardinalului Frings din Köln, înclinând spre aripa reformistă. El s-a numărat printre cei care au criticat puternic documentele pregătitoare redactate de Curia Romană, care aveau să fie ulterior modificate prin voinţa Episcopilor. Potrivit tânărului teolog, textele „trebuie să răspundă la întrebările cele mai presante şi trebuie să facă acest lucru, pe cât posibil, fără a judeca sau condamna, ci folosind un limbaj matern”. Ratzinger a favorizat reforma liturgică prevăzută şi motivele inevitabilităţii sale providenţiale. El avea să spună că, pentru a recupera adevărata natură a liturgiei, era necesar ca „zidul latin să fie dărâmat”.
Gardian al credinţei sub Wojtyla
Viitorul Papă Benedict al XVI-lea a fost însă şi un martor direct al crizei post-conciliare, al controverselor din universităţile şi facultăţile de teologie. El a fost martor la punerea sub semnul întrebării a adevărurilor esenţiale ale credinţei şi la experimente necontrolate în liturgie. Deja în 1966, la doar un an după încheierea Conciliului, avea să spună că vedea în perspectivă un „creştinism low-cost”. Imediat după ce a împlinit cincizeci de ani, Papa Paul al VI-lea l-a numit Arhiepiscop de München, în 1977, iar câteva săptămâni mai târziu l-a creat Cardinal. Papa Ioan Paul al II-lea i-a încredinţat apoi conducerea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, în noiembrie 1981. Acesta a fost începutul unui parteneriat puternic între Papa polonez şi teologul bavarez, menit să se încheie doar odată cu moartea lui Wojtyla. Nedorind să se lipsească de serviciul său, Papa Ioan Paul al II-lea a refuzat până la capăt să accepte demisia lui Ratzinger. Aceia au fost anii în care fostul Sfânt Oficiu a pus punctul pe „i” şi a pus cruce la „t” în foarte multe chestiuni diferite: stoparea teologiei eliberării, care folosea filozofia marxistă, şi luarea de poziţie în privinţa marilor probleme etice care se conturau. Cea mai importantă lucrare în care a fost implicat a fost cu siguranţă noul Catehism al Bisericii Catolice, un proiect care a durat şase ani şi a fost publicat în 1992.
„Lucrător umil în via Domnului”
După moartea Papei Ioan Paul al II-lea, Conclavul întrunit în 2005 l-a ales pe Ratzinger – deja bătrân de 78 de ani – pentru a-i succeda, în mai puţin de 24 de ore. Ratzinger a fost apreciat şi respectat în mod universal, chiar şi de adversarii săi. De la balconul Bazilicii San Pietro, Papa Benedict al XVI-lea s-a prezentat ca fiind „un lucrător umil în via Domnului”. Străin de orice fel de protagonism, el a declarat că nu avea „programe”, ci că dorea „să asculte, împreună cu întreaga Biserică, cuvântul şi voinţa Domnului”.
Auschwitz şi Regensburg
Timid din fire, Papa Benedict nu a renunţat la călătorii – pontificatul său a fost itinerant, aşa cum fusese şi cel al predecesorului său. Unele dintre cele mai emoţionante momente au avut loc în timpul vizitei sale la Auschwitz, în mai 2006, când Papa german a spus: „Într-un loc ca acesta, cuvintele eşuează; în cele din urmă, nu poate fi decât o tăcere cumplită – o tăcere care este în sine un strigăt din inimă către Dumnezeu: De ce, Doamne, ai rămas tăcut? Cum ai putut tolera toate acestea?” Anul 2006 a fost, de asemenea, anul „problemei Regensburg”. Ţinând un discurs la universitatea unde predase, Suveranul Pontif a citat o sursă istorică, fără să şi-o însuşească, sfârşind prin a stârni proteste în lumea musulmană din cauza modului în care afirmaţiile sale au fost exploatate sau scoase din context în mass-media. Din acel moment, Papa a multiplicat semnele de atenţie faţă de musulmani. A întreprins călătorii dificile şi a fost martor la o secularizare accelerată care a pus stăpânire pe societăţile descreştinate, precum şi la disensiuni în cadrul Bisericii. Şi-a sărbătorit ziua de naştere la Casa Albă, alături de George W. Bush, iar câteva zile mai târziu, la 20 aprilie 2008, s-a rugat la locul unde fuseseră Turnurile Gemene, îmbrăţişând rudele victimelor atentatelor de la 11 septembrie.
Enciclica despre iubirea lui Dumnezeu
Chiar dacă a fost deseori catalogat – pe când era prefect al fostului Sfânt Oficiu – drept panzercardinal, ca Papă, Benedict a vorbit continuu despre „bucuria de a fi creştin”. El a dedicat prima sa enciclică, „Deus caritas est”, iubirii lui Dumnezeu. „A fi creştin”, a scris el, „nu este rezultatul unei alegeri etice sau al unei idei nobile, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană”. Şi-a găsit timp chiar şi pentru a scrie o carte despre Isus din Nazaret, o singură lucrare care a fost publicată în trei volume. Dintre numeroasele decizii pe care le-a luat, cele care vor fi cel mai bine amintite sunt: motu proprio care permite utilizarea Misalului roman preconciliar şi instituirea Ordinariatului care permite comunităţilor anglicane să revină la comuniunea deplină cu Roma. În ianuarie 2009, Papa a decis să ridice excomunicarea a patru Episcopi hirotoniţi în mod ilicit de Episcopul Marcel Lefebvre, printre care şi Richard Williamson, care a negat existenţa camerelor de gazare. Controversa a explodat atunci în lumea evreiască, determinându-l pe Papă să ia în mână pixul şi hârtia şi, scriindu-le tuturor Episcopilor din lume, să îşi asume întreaga responsabilitate.
Răspunsul la scandaluri
Ultimii ani ai pontificatului său au fost marcaţi de reapariţia scandalului abuzurilor sexuale şi de Vati-leaks – scurgerea de documente luate de pe biroul Papei şi publicate într-o carte. Papa Benedict al XVI-lea a fost hotărât şi inflexibil în abordarea problemei „mizeriei” din Biserică. El a introdus norme stricte împotriva abuzurilor sexuale asupra minorilor şi a cerut Curiei şi Episcopilor să îşi schimbe mentalitatea. A mers chiar până la a spune că cea mai gravă persecuţie a Bisericii nu vine de la duşmani externi, ci de la păcatele comise în interiorul ei. O altă reformă importantă a privit finanţele Vaticanului: Papa Benedict a fost cel care a introdus o legislaţie împotriva spălării banilor în Vatican.
„O Biserică liberă de bani şi de putere”
În faţa scandalurilor create de carierismul ecleziastic, bătrânul Papă german a făcut în permanenţă apeluri la convertire, penitenţă şi smerenie. În timpul ultimei sale călătorii în Germania, în septembrie 2011, el a invitat Biserica să fie mai puţin lumească. „Istoria a arătat că, atunci când Biserica devine mai puţin lumească, mărturia ei misionară străluceşte mai puternic. Odată eliberată de poverile şi privilegiile materiale şi politice, Biserica poate ajunge mai eficient şi într-un mod cu adevărat creştin la întreaga lume, ea poate fi cu adevărat deschisă către lume.”

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 645, Ultimul acces: 2026-09-25 23:29:48

Timp total: 0.03s...

[1]:1