Salzburg: Elevii ortodocşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată la parohia românească din oraş[2022-12-26]de Ştefana TotorceaPeste 150 de elevi ortodocşi de diferite naţionalităţi au participat joi la Sfânta Liturghie oficiată la Parohia Ortodoxă Română „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Salzburg, Austria. Slujba a fost oficiată în limba germană de Părintele Paroh Dumitru Viezuianu şi de Arhimandritul grec Ilias Papadopoulos. Elevii au rostit Crezul şi „Tatăl nostru” în diferite limbi, precum şi alte rugăciuni. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de preotul grec, care a subliniat semnificaţia profundă pentru omenire şi pentru întreaga creaţie a Naşterii Pruncului Iisus. Este sărbătoarea care descoperă marea iubire al lui Dumnezeu faţă de lume, în care Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, nu se teme de ieslea săracă a Betleemului, nici de greutăţile vieţii pe pământ, ci le acceptă pentru mântuirea neamului omenesc, a explicat părintele arhimandrit. Parohul le-a mulţumit cadrelor didactice şi elevilor pentru participare şi le-a dorit vacanţă binecuvântată, cu pace, linişte şi bucurie. După slujbă, elevii au discutat despre sărbători, au făcut planuri de vacanţă şi au participat la agapa oferită de parohia românească. Iniţiativa activităţii liturgice pentru elevi a aparţinut parohiei româneşti din Salzburg şi inspectoratului şcolar local, în pregătirea sărbătorilor Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei. În perioada premergătoare Naşterii Domnului şi a vacanţei de Crăciun, mii de elevi şi profesori de Religie de la şcolile din Salzburg au participat la slujbe specifice cultului lor. Elevii au fost implicaţi în oficierea rugăciunilor, au cântat colinde şi au participat activ la programul spiritual. După perioada de restricţii din anii precedenţi se observă a reînviere mărturisitoare a credinţei şi datinilor creştine, transmite Părintele Paroh Dumitru Viezuianu. În Austria se găseşte cea mai veche comunitate ortodoxă românească din Europa Centrală: datează din secolul al XVIII-lea. În Austria sunt 25 de parohii româneşti. Harta interactivă se găseşte mai jos (pentru Austria, debifaţi celelalte regiuni): Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 693, Ultimul acces: 2026-09-25 18:20:26
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1