Patriarhul Daniel: Genealogia Mântuitorului pare aridă, dar este profundă[2022-12-18]de Sorin IoniţePatriarhul Daniel a slujit duminică la Catedrala Patriarhală şi a vorbit despre semnificaţiile profunde existente în genealogia Mântuitorului Hristos care poate părea doar o înşiruire de nume. De asemenea, a prezentat detalii din viaţa Sfântului Daniil Sihastrul, unul dintre cei mai mari isihaşti români. În primul rând, Patriarhul s-a referit la cifre. Genealogia este împărţită în trei grupe de câte paisprezece generaţii. Sunt 14 generaţii de la Avraam până la David, 14 de la David la exilul în Babilon şi 14 de la exil până la Hristos. Simbolul perfecţiunii pământeşti „Paisprezece înseamnă şapte de două ori. Cifra şapte în ebraică are valoare de simbol şi reprezintă perfecţiunea în lumea pământească. De aceea şi sfeşnicul din templul din Ierusalim, Menora, avea şapte braţe. Şapte este simbolul perfecţiunii pământeşti, iar cifra opt se referă la viaţa veşnică”, a explicat Părintele Patriarh. Preafericirea Sa a precizat că existenţa acestui şapte în compunerea genealogiei se referă la pregătirea umaintăţii pentru primirea lui Mesia: „Acest de două ori câte şapte înseamnă credinţă deplină şi ascultare smerită deplină”. „Li se cerea generaţiilor să aibă credinţă în Dumnezeu cel unic într-o lume plină de popoare politeiste care se închinau la o mulţime de zei. Poporul evreu trebuia să păstreze credinţa în singurul, adevăratul Dumnezeu cel nevăzut, necuprins şi inaccesibil sau neapropiat şi să nu se închine la niciun idol. Şi trebuia să aibă o vieţuire de ascultare smerită faţă de Dumnezeu”. Patriarhul Daniel a spus că totuşi aceste două calităţi nu le-a putut arăta nicio generaţie în mod desăvârşit până la Fecioara Maria: „În ea s-a arătat credinţă deplină şi smerită ascultare. Maica Domnului reprezintă culmea acestei pregătiri pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos în lume”. Femeile din genealogie Preafericirea Sa s-a referit apoi la excepţia din cartea neamului lui Iisus Hristos: prezenţa a patru nume de femei, deşi genealogia mergea pe linie masculină în tradiţia iudaică. În plus, aceste femei nu sunt evreice, ci de neam străin. „Este o taină aici”, a menţionat Patriarhul României, şi anume că „în primul rând este chemat la pregătirea pentru primirea Mântuitorului poporul evreu, dar nu în exclusivitate”. „Mântuitorul Iisus Hristos este Mântuitorul întregii lumi. El vine mai întâi pentru mântuirea lui Israel, dar şi pentru a tuturor popoarelor care vor crede în El”. „Această genealogie, care la prima vedere pare aridă, este totuşi profundă şi bogată în înţelesuri duhovniceşti din punct de vedere al planului lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii”. Darurile mari durează mult „Pregătirea poporului evreu s-a făcut treptat şi a durat mult, de la Avraam până la Fecioara Maria. De ce? Pentru că darurile mari se primesc cu multă pregătire”. Lumea trebuia să conştientizeze necesitatea venirii Mântuitorului. „Lumea mergea spre moarte dar Dumnezeu l-a făcut pe om după Chipul Său cel veşnic viu. Iar faptul că oamenii se năşteau şi mureau nu împlinea planul lui Dumnezeu. Trebuia să vină Cineva să ridice pe cel căzut în păcat, să vindece pe cel bolnav de patimi egoiste şi să dăruiască viaţă veşnică celor care mor, să învieze din morminte pe cei care au murit”. Sfântul Daniil Sihastrul În partea a doua a cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit că în data de 17 decembrie este cinstit Sfântul Daniil Sihastrul, unul dintre cei mai mari isihaşti români. Patriarhul Daniel a prezentat pe scurt viaţa Sfântului Daniil şi a precizat că el era un mare duhovnic, făcea minuni din timpul vieţii şi avea darul înainte-vederii. De asemenea, era sfătuitor şi încurajator al Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare, aşa cum Prorocul Daniel a fost sfătuitor al regilor asiro-babilonieni şi persani. Patriarhul a slujit duminică împreună cu Episcopul Ieronim al Daciei Felix şi Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul. Slujba s-a încheiat cu un cuvânt al PS Varlaam despre cei trei sfinţi Daniel cinstiţi în luna decembrie şi un moment festiv cu ocazia zilei onomastice a Patriarhului Daniel. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 539, Ultimul acces: 2026-09-25 05:07:40
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1