Calea Sfinților: Pelerinii Sfântului Dimitrie au umplut din nou străzile capitalei (foto & video) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Calea Sfinților: Pelerinii Sfântului Dimitrie au umplut din nou străzile capitalei (foto & video)

[2022-10-24]
de Sorin Ionițe

După doi ani de întrerupere, Procesiunea „Calea Sfinților” a avut loc din nou în capitală, luni, în cadrul evenimentelor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Mii de pelerini au mers pe străzile Bucureștiului după moaștele sfinților arătând că vor să le urmeze modelul de sfințenie. „Oaspetele” pelerinajului de anul acesta este Sfântul Grigorie Palama.
O coloană formată din clerici și credincioși a plecat de la Catedrala Patriarhală și o alta de la Catedrala „Sfântul Spiridon” – Nou.
Coloana de la Catedrala Patriarhală, purtând moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, a fost condusă de PS Timotei Prahoveanul, iar cea de la Catedrala „Sfântul Spiridon” – Nou, cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie, a fost condusă de PS Varlaam Ploieșteanul.
Cele două alaiuri s-au întâlnit la baza Dealului Patriarhiei cu delegația greacă care a adus la București un fragment din moaștele Sfântului Grigorie Palama și au urcat spre Catedrala Patriarhală.
Cinstitele moaște au fost primite la altarul exterior al Catedralei de Patriarhul României care a urat bun venit delegației din Grecia, condusă de Mitropolitul Pantelimon al Veriei, Naousei și Kampaniei, și a adresat un mesaj către Pelerinii Sfântului Dimitrie.
Cinstitele moaște au fost așezate spre cinstire în Baldachinul Sfinților de pe Dealul Patriarhiei, unde vor rămâne până vineri seara, 28 octombrie. Vezi programul evenimentelor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 442, Ultimul acces: 2026-08-05 00:00:38